”Şi a zis Petru: Doamne, către noi spui pilda aceasta sau şi către toţi? Şi a zis Domnul: Cine este iconomul credincios şi înţelept pe care stăpânul îl va pune peste slugile sale, ca să le dea, la vreme, partea lor de grâu? Fericită este sluga aceea pe care, venind stăpânul, o va găsi făcând aşa. Adevărat vă spun că o va pune peste toate avuţiile sale. Iar de va zice sluga aceea în inima sa: Stăpânul meu zăboveşte să vină, şi va începe să bată pe slugi şi pe slujnice, şi să mănânce, şi să bea şi să se îmbete, veni-va stăpânul slugii aceleia în ziua în care ea nu se aşteaptă şi în ceasul în care ea nu ştie şi o va tăia în două, iar partea ei va pune-o cu cei necredincioşi. Iar sluga aceea care a ştiut voia stăpânului şi nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult. Şi cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin. Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere”. (Luca 12, 41-48)

Evanghelia de astăzi formează ceea ce numim „parabola iconomului credincios şi înţelept”. Domnul Iisus Hristos a rostit această pildă pentru ca ucenicii Săi să înţeleagă cum trebuie să slujească lui Dumnezeu.
Iconomul este purtătorul de grijă sau administratorul unui bun ce i-a fost încredinţat. În sensul larg al cuvântului, şi noi suntem nişte iconomi. Suntem iconomi ai vieţii noastre, dar şi a ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit. Noi, ca şi iconomi, nu suntem proprietari, ci doar cei împuterniciţi de stăpân să fim destoinici administratori.
Viaţa şi sufletul nostru sunt bunurile cele mai de preţ pe care Dumnezeu ni le-a dat în grijă. Un bun creştin are conştiinţa că într-o zi Dumnezeu va cere de la noi ceea ce ne-a dat spre bună chivernisire.
Să învăţăm a ne chivernisi bine viaţa, familia, dragostea, locul de muncă, fericirea sau tristeţea. Domnul Hristos ne spune: „nu vă adunaţi comori pe pământ, ci vă adunaţi comori în cer. Unde va fi comoara ta, acolo va fi şi inima ta”. (Pr. D. Păduraru)