Acasăsinucidere maramuresSPECIAL - Întoarcerea luptătorilor cumani. Interviu fulger cu domnul Taborosi Peter, căpitanul...

SPECIAL – Întoarcerea luptătorilor cumani. Interviu fulger cu domnul Taborosi Peter, căpitanul asociaţiei conservatoare de tradiţie Olas-Tiszafia

spot_img

DISTRIBUIȚI

-Spuneţi câteva lucruri despre dumneavoastră şi despre grupul vostru.

M-am născut la Torokszentmiklos, Ungaria, oraş care se află la 20 de kilometri de Szolnok, în 1973. Am trei fete, şi sântem o familie fericită. De la o vârstă fragedă m-a pasionat istoria, şi în special evul mediu, costumele medievale, hainele de luptă.

Aşa că am învăţat să făuresc zale, coifuri şi tot ce trebuie pentru trasul cu arcul.

În 2004, împreună cu prieteni cu interese şi pasiuni comune am fondat grupul Tiszafia. Am fost inspiraţi de luptătorii cumani din secolele XI-XIII, şi căutăm să prezentăm viaţa lor, portul lor, armura şi tehnicile lor de luptă.

Ne-am făcut echipamentele necesare, ne-am antrenat  şi am performat spectacole şi demonstraţii în numeroase locuri. De-a lungul anilor, grupul nostru a trecut prin mai multe transformări, şi recent, are un nou nume, Olas-Tiszafia. În prezent avem în grup opt oameni.

-Aţi participat anul trecut la prima ediţie a Festivalului Antic şi Medieval Aeternus Maramorosiensis din Sighetu Marmaţiei  cu grupul Tiszafia.  Ce impresie v-a făcut Maramureşul?

Peisaje minunate, oameni amabili, organizare extraordinară a Festivalului de către profesorul Marius Voinaghi pentru care sântem recunoscători. Fete frumoase, public minunat, ospitalitate şi ambianţă plăcută.

-Aţi mai fost în România de atunci?

Da, anul acesta în luna iunie m-am dus reprezentând grupul Olas-Tiszafia la Festivalul Virşlilor găzduit la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Acolo împreună cu Ordinul Cavalerilor de Hunedoara am mânuit arme, i-am învăţat pe cei mici să tragă cu arcul împreună cu arcaşii locali.

-Ce mesaj aveţi pentru maramureşeni, pentru cititorii site-ului www.2.actualmm.ro ?

Îmi doresc să ne aflăm din nou printre voi, să vorbim cu voi. Vă doresc sănătate şi numai bine, şi să ne întâlnim din nou cu veselie la o ţuică bună.

A consemnat: Tatomir Ion-Marius

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA