Mărturisesc cu toată sinceritatea: nu am crezut niciodată că voi fi nevoit să scriu despre candidații PPDD la alegerile parlamentare din Maramureș. Totul mi s-a părut a fi o glumă de prost gust, care nu va avea finalitate, pentru că poporul român nu poate fi atât de credul. M-am înșelat, așa că iată-mă cu mâinile pe tastură pentru a scrie despre candidații unui partid ce poate deveni a doua forță în județul nostru. Nu exagerez deloc, la ora actuală ARD nu este cu nimic superioară partidului condus de șoricelul din Caracal, devenit peste noapte ditamai șobolanul politicii românești. În mod normal, într-o țară normală, asemenea partid n-ar avea cum să existe, dar trăim în România și aici normalul se dovedește a fi anormal, firescul nefiresc și realul ireal. Vinovați de această situație suntem noi toți, nu are rost să dăm vina doar pe clasa politică. Dacă ne gândim că în Maramureș adunătura șoricelului a ajuns să dețină posturi de viceprimari, consileri județeni, municipali, orășenești și locali, înseamnă că trebuie să-i dăm importonța cuvenită, indiferent dacă ne place sau nu.
Sigur, după alegerile din 9 decembrie gogoașa se va dezumfla, majoritatea celor aleși vor migra spre alte formațiuni parlamentare, chiar dacă șoricelul a încercat să-i lege de glie folosind metodele care l-au consacrat, adică încălcând legile țării. Culmea este că cei care vor părăsi cocina nici nu vor putea fi catalogați drept ”traseiști”, având în vedere că ei dezertează dintr-un partid care nu are absolut nimic cu politica sau cu interesele nației.
Pamfil Cristea, Senat, Baia Mare. Este președintele filialei județene. Fost milițian și polițist de birou, actual pensionar timpuriu, cu mare putere de muncă. Șansele sale sunt nule, dar sigur va lua din voturile lui Liviu Titus Pașca (USL), putându-l aduce în situația nefericită de a nu închide colegiul. Din zestrea lui Cici de la Sistem nu va lua voturi, că nici el nu are cum să le adune. Ceilalți candidați nu contează, doar cel de la UDMR care va avea 10-12% și se va putea clasa chiar pe locul doi.
Dorin Sabo, Senat, Codru-Chioar-Lăpuș. Presa îl prezintă ca ”fost director la Remin”. Da, a visat mereu să ajungă director, s-a zbătut mult pentru asta, dar n-a reușit. Pe vremea când erau vreo patru sau cinci directori, Dorin a fost printre ei cu titula, dar director adevărat n-a fost niciodată. Să fim serioși. Omul încearcă să se agațe de stafia mineritului care mai bântuie prin mintea unora, dar cei din Baia Sprie, Cavnic, Băiuț, Ilba sau Nistru își amintesc de Dorin Sabo, și, spre nefericirea lui îl cunosc destul de bine…
Vasile Vlașin, Senat, Maramureșul Istoric. Uite ce candidat de candidat au moroșenii! După ce băimărenii l-au ejectat din toate funcțiile ce au depins de voturile lor, credeam că s-a retras pe meleagurile natale și stă cu un ciubăr de cenușă pe cap. Nici vorbă de așa ceva! Mai mult, Vasile se dorește senator de Maramureș. Toți ne dorim câte ceva în viață, dar asta nu înseamnă că și obținem. Vlașin a încercat prin toate mijloacele să-l împiedice pe primarul orașului Borșa să candideze la Senat, dar n-a reușit. Ca atare, voturile pe care le va primi vor încape cu ușurință în buzunarul pentru ceas de la elegantul său costum.
Liviu Bala, deputat, Baia Mare Vest. Dintre toți candidații șoricelului de Caracal, Bala are cele mai mari șanse să ajungă acolo unde își dorește. Fost jurnalist, conducător de cluburi sportive, cunoscut prin toate mediile, curat la dosar, comunicativ, carismatic, Liviu are toate șansele să facă o figură frumoasă. Nu știu dacă va reuși să-l bată pe Mircea Dolha, dar sigur îl va face pe candidatul USL să nu ia peste 50% din voturi. Și atunci lucrurile se cam complică. Să nu uităm că în acest colegiu este și Istavan Bonis de la UDMR, poate cel mai viabil candidat din județ al formațiunii. Despre Vlad Oneț (ARD) nu putem spune nimic, dar e bine că există și face umbră pământului acum, când încălzirea globală poate fi o mare problemă.
Vasile Revnic, deputat, Lăpuș. Băiat simpatic, component al unei familii ce nu vrea să renunțe la politică, deși politica s-a cam săturat de ea. Fost membru al PSD, fost viceprimar în Tg. Lăpuș, fost… dar actual cam nimic. A avut destule șanse de afirmare pe plan local, dar nu s-a mulțumit cu ce i s-a dat (adevărul e că și asta era cam mult pentru el), mereu a vrut altceva. Misiune imposibilă într-o competiție în care sunt angrenați Doru Leșe (USL) și Mircea Man (ARD), iar voturile maghiarilor se vor duce spre Ioan Vicsay. Amintirile, familia și religia îl vor ajuta să se claseze pe locul trei, mulțumitor spunem noi.
De aici încolo, Dumnezeu cu mila. Mai sunt șase candidați care ar fi trebuit să stea pe fundul lor, să privească de pe margine lupta electorală, pentru că ei oricum nu pricep nimic din ceea ce se întâmplă. Ioan Mandra, Nuțu Fonta, Dorel Mureșan sau Ioan Buda sunt personaje decupate din filmele de desene animate, comice până la ridicol, superficiale și inexistente, rebuturi politice ce vor să fericească norodul. Locul lor este mai degrabă într-un muzeu al caricaturilor politice, până și gândul de a încerca să intre pe scenă pare a fi o blasfemie, demnă de a deveni obiect de studiu pentru patologia de specialitate.
Grigore Ciascai