Religie
Ortodox = Sf. M. Mc. Mina; Sf. Mc. Victor, Vichentie şi Ştefanida; Cuv. Teodor Studitul
Romano-catolic = Sf. Martin din Tours, ep.
Reformat(Calvin) = Márton (Martin).
Greco-catolic = Sf. m. Mina, Victor şi Ştefanida; Vichentie; cuv. Teodor Studitul.
Mozaic = 14. Kheshvan 5772.
Musulman = al-jum`a: 14. Dhu l-Hidjdja 1432.

Sãrbãtori
Polonia: Ziua Independenței (1918)
Angola: Ziua Independenței (1975)
Belgia: Ziua Armistitiului
Franța: Ziua Armistițiului
SUA: Ziua Veteranilor

Evenimente
43 î.Hr.: În Roma anticã a fost încheiat al doilea Triumvirat între Augustus, Marcus Antonius și Marcus Aemilius Lepidus pe cinci ani.
1417: Oddone Colonna este ales în unanimitate drept papa Martin al V-lea, încheindu-se astfel schisma vesticã
1493: Cristofor Columb descoperã în a doua sa cãlãtorie în Antile Insula Sfântul Martin
1500: A fost semnat Tratatul de la Granada, de cãtre Ludovic al XII-lea, rege al Franței (1498-1515), și Ferdinand al II-lea al Aragonului (1479-1516), privind împãrțirea regatului Neapolelui.
1572: Astronomul danez Tycho Brahe a observat pentru prima datã o „stea nouã”, ce se numea Casiopeea B sau Noua Casiopee 1572, una dintre multele supernove observate în Galaxia Calea Lactee.
1648: Franța și Olanda cad de acord sã împartã insula Sf. Martin
1675: Gottfried Leibniz a demonstrat calculul integral pentru prima datã
1889: Washington a devenit cel de-al 42-lea stat american
1918: Primul Rãzboi Mondial se terminã, la ora 11, în a 11-a zi a lunii a 11-a din anul 1918
1918: Are loc semnarea Armistițiului de la Compiègne între Puterile Antantei și Germania, în urma cãruia înceteazã ostilitãțile. Germania recunoaște, între altele, caducitatea Tratatului de Pace de la București, fiind obligatã sã își retragã armata din România.
1918: Împãratul Carol I al Austriei renunțã la putere.
1924: Primul ministru Alexandros Papanastasiou proclamã prima recunoaștere a Republicii grecești.
1944: Administrația românã din teritoriul eliberat al Transilvaniei de Nord este expulzatã de sovietici, care introduc o administrație militarã proprie. Mãsura este destinatã sã ofere URSS un mijloc de presiune pentru a favoriza instituirea controlului PCR asupra țãrii
1946: Începe procesul conducãtorilor și membrilor organizațiilor de rezistențã anticomuniste: Sumanele Negre, Mișcarea naționalã de Rezistențã, Haiducii lui Avram Iancu și Grupul de Rezistențã Sinaia
1965: Rhodesia (azi, Zimbabwe) și-a proclamat independența fațã de Marea Britanie
1968: Începe sesiunea Marii Adunãri Naționale, la care se adoptã Codul de Procedurã Penalã și Legea de punere în aplicare a acestuia, Legea privind participarea tineretului la apãrarea patriei
1970: A intrat în vigoare Convenția ONU asupra imprescriptibilitãții crimelor de rãzboi și a crimelor contra umanitãții
1975: Angola devine independentã fațã de Portugalia
1992: Biserica Anglicanã a votat pentru a hirotoni ca preoți și femei

Nașteri
1050: Henric al IV-lea, Împãrat Roman (d. 1106)
1154: Regele Sancho I al Portugaliei (d. 1212)
1155: Regele Alfonso al VIII-lea al Castiliei (d. 1214)
1441: Charlotte de Savoia, a doua soție a regelui Ludovic al XI-lea al Franței (d. 1483)
1599: Maria Eleonora de Brandenburg, soția regelui Gustavus Adolphus al Suediei (d. 1655)
1748: Regele Carol al IV-lea al Spaniei (d. 1819)
1810: Alfred de Musset, dramaturg, poet și romancier francez (d. 1857)
1821: Fiodor Mihailovici Dostoievski, scriitor rus (d. 1881)
1869: Regele Victor Emanuel al III-lea al Italiei (d. 1947)
1872: Maude Adams, actrițã americanã (d. 1953)
1882: Regele Gustaf al VI-lea Adolf al Suediei (d. 1973)
1885: George Patton, general american renumit pentru luptele din cel de-Al Doilea Rãzboi Mondial, în campaniile din Africa de Nord și Sicilia (d. 1945)
1898: Rene Clair, regizor francez de film (d. 1981)
1922: Kurt Vonnegut, scriitor american (d. 2007)
1928: Mircea Mureșan, regizor român de film
1933: Ștefan Bãnicã, actor român de teatru și film (d. 1995)
1950 – S–a născut poetul Mircea Dinescu, director al revistelor „Plai cu boi” şi „Aspirina săracului” (volume de poezie: “Moartea citeşte ziarul”, “Rimbaud negustorul”, “La dispoziţia dumneavoastră”).
1970: Pavel Stratan, cântãreț și textier de muzicã folk și pop
1974: Leonardo DiCaprio, actor american
1981: Guillaume, Mare Duce Ereditar de Luxembourg, moștenitorul coroanei Luxembourgului

Decese
537: Papa Sf. Silveriu
1028: Constantin al VIII-lea al Imperiului Bizantin
1866 – A murit Soren Aaye Kierkegaard, scriitor, filosof şi teolog danez (“Tratatul despre disperare”, “Conceptul de angoasă”, “Jurnalul seducătorului”) (n.05.05.1813).
1973: Artturi Ilmari Virtanen, chimist finlandez, laureat al Premiului Nobel (n. 1895)
1995 – A murit juristul şi omul politic Corneliu Coposu, membru al Partidului Naţional Ţărănesc; secretar politic (1937–1947) al lui Iuliu Maniu; deţinut politic (1947–1964). Din decembrie 1989 a fost preşedinte al PNŢCD (n.20.05.1916).
2004 – A murit Yasser Arafat, om politic, unul dintre cei mai cunoscuţi lideri arabi, preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene şi lider al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei; Yasser Arafat a reuşit să obţină autonomia teritoriilor din Gaza şi Ierihon faţă de Israel, astfel încât, la 12.02.1996, depunea jurământul în calitate de întâiul preşedinte al « noului stat » – Autoritatea Naţională Palestiniană (n.24.08.1929).

Personalitatea zilei – Feodor Dostoievski

Feodor Mihailovici Dostoievski (Фёдор Миха́йлович Достое́вский, Dostievsky  ascultă, n. 30 octombrie 1821 (S.N. 11 noiembrie) – d. 28 ianuarie 1881 (S.N. 9 februarie), St. Petersburg, Rusia) a fost unul din cei mai importanți scriitori ruși, ale cărui opere au avut un efect profund și de durată asupra ficțiunii din secolul al XX-lea. Adesea prezentând personaje aflate în stări de conștiință extreme sau fracturate, operele sale demonstrează un talent extraordinar pentru pătrunderea psihologiei umane și analiza politicii sociale și spirituale a societății din Rusia epocii sale. Multe dintre operele sale au fost profetice și el a fost un precursor al unor idei moderne. Se spune despre el că este părintele existențialismului, în special în Însemnări din subterană, volum descris de Walter Kaufmann drept „cea mai bună uvertură pentru existențialism scrisă vreodată”.
Este unul dintre cei mai importanți autori din literatura universală, a cărui operă este o strălucită replică literară și filosofică la criza socială și spirituală a vremii sale, zugrăvind ciocniri polifonice între personaje originale și paradoxale, aflate într-o permanentă și pasionantă căutare a armoniei sociale și umane, marcate de un profund psihologism și tragism. Cărțile sale sunt traduse și comentate în întreaga lume, după ele s-au realizat numeroase spectacole de teatru și filme celebre.

Feodor a fost cel de-al doilea copil dintre cei șapte ai lui Mihail si Mariei Dostoievski. Imediat după ce mama sa a murit de tuberculoză în 1837, el și fratele său Mihail au fost trimiși la Academia Tehnică Militară din Sankt Petersburg. Tatăl lor, un chirurg militar în retragere, care a lucrat la Spitalul pentru săraci Mariinsky (Sfânta Maria) din Moscova, a murit în 1839. Deși nu este sigur, se pare că ar fi fost ucis de un servitor care i-a turnat vodcă pe gât până la sufocarea sa. Alte surse susțin că acesta a fost de fapt omorât de către proprii lui iobagi înfuriați. Indiferent de ce s-a întâmplat cu adevărat, Sigmund Freud s-a ocupat de acest episod în articolul său Dostoievski și paricidul (1928).

Dostoievski debutează în 1846 cu nuvela Oameni sărmani, asta după ce-și exersase un timp mâna cu traduceri din Balzac. Cel mai mare critic al vremii, Belinski, se declară uluit de creație și îi prevăde deja un viitor de mare scriitor. Deși inițial aflat în grațiile lumii literare care l-a făcut rapid o celebritate, marea lui timiditate și vanitate îl vor îndeparta de cercul literaților din jurul lui Belinski; dintotdeauna predispus la boala nervoasă, scriitorul va suferi de depresie.
Dostoievski a fost arestat și închis în 1849 pentru activități antistatale împotriva țarului Nicolae I. Pe 16 noiembrie din aceluiași an, a fost condamnat la moarte pentru legăturile cu un grup de intelectuali liberali, din Cercul Petrașevski.

În plan biografic, momentul crucial al vieții lui Dostoievski l-a reprezentat anul 1849, când a fost arestat și condamnat la moarte pentru participarea la întrunirile unui cerc de tineri fourieriști (condus de Mihail Petrașevski), în cadrul cărora se purtau discuții subversive. Împreună cu ceilalti deținuți, a fost transportat în piața unde aveau loc execuțiile și trecut prin toată procedura de anunțare a condamnării la moarte prin împușcare, oferirea ultimelor sacramente de către un preot inclusiv. Doar în ultimul moment posibil, puștile călăilor sunt coborâte și un trimis le anunță condamnaților vestea că țarul le-a comutat pedeapsa în 4 ani de munca silnică plus serviciu militar pe viață. Gary Saul Morson relatează (în Enciclopedia Britannica) că în urma acestui tratament inuman, din cei trei condamnați care au trecut prin supliciul execuției simulate, “unul a înnebunit pe loc în mod permanent, iar celălalt a scris Crimă și Pedeapsă”. După patru ani în katorga, urmați de alți cinci de serviciu militar obligatoriu, revine la Petersburg și își reia activitatea literară. Până în momentul arestului fusese plasat de critică în umbra lui Gogol.

Incidenta crizelor de epilepsie, la care era predispus, a crescut in aceasta perioadă. La eliberarea din închisoare în 1854, i s-a oferit șansa să devină soldat pentru restul pedepsei, în Regimentul siberian. Dostoievski și-a petrecut cinci ani din viață aici, întâi a fost caporal, apoi a devenit locotenent la al șaptelea batalion din acest regiment, staționat lângă fortul Semipalatinsk din Kazahstan.
A fost o experiență care i-a schimbat și părerile ideologice, astfel Dostoevski a abandonat ideile liberale și a devenit conservator și extrem de religios. S-a împrietenit cu un alt conservator, Constantin Pobedonosțev. A avut o legătură și mai apoi s-a căsătorit cu Maria Dmitrievna Isaeva, văduva tuberculosă a unui cunoscut din Siberia; aceasta va asista din chiar luna lor de miere la una din crizele de epilepsie ale scriitorului.

În 1860, s-a întors la St. Petersburg, unde a scos o serie de gazete literare alături de fratele sau mai mare, Mihail, dar fără mare succes. In 1864 soția sa moare, eveniment care îl va afecta puternic, iar la scurt timp își pierde și fratele, care îi era foarte drag. Cum financiar, Dostoievski nu avea economii și cu toate străduințele sale nu întrevedea vreo sursă de venit, scriitorul cade într-o depresie accentuată și începe să joace jocuri de noroc de pe urma cărora acumulează datorii uriașe.

A suferit de patima jocului și de pe urma efectelor acesteia. Se pare ca romanul Crimă și pedeapsă cel mai cunoscut roman al scriitorului, a fost grabnic finalizat pentru a-l da spre publicare, fapt ce i-ar fi adus un avans în bani de la editură. Dostoievski a scris în același timp și nuvela Jucătorul pentru a-i satisface pretențiile editorului sau Stellovski care, potrivit contractului, dacă nu primea o operă nouă ar fi intrat în posesia drepturilor de autor a tuturor operelor dostoievskiene.

Pentru a se sustrage obligațiilor față de creditori și căutând noi cazinouri, Dostoievski călătorește în Occident. Aici încearcă să reia legătura cu Apollinaria (Polina) Suslova o studentă cu care avusese o relație cu câțiva ani în urmă, însă aceasta declină cererea în căsătorie. Astfel Dostoievski se căsătoreste în 1867 cu Anna Snitkina, o femeie de doar 20 de ani, de profesie stenografă. În această perioadă scrie cele mai importante opere ale sale. Din 1873 până în 1881 și-a răzbunat insuccesele din domeniul jurnalistic și a editat un lunar cu povestiri, schițe și articole despre evenimente curente, Jurnalul scriitorului. Ziarul a avut un succes fenomenal, deși estetic vorbind n-a reușit în aceeași măsură, asta cel puțin din momentul în care scriitorul s-a lăsat purtat pe tărâm politic, exprimânu-și în jurnal idei din ce în ce mai extreme: inițial Dostoievski se arată convins că Europa Occidentală e pe punctul de a se prăbuși, iar în siajul acestei căderi istorice, Rusia și Biserica Ortodoxă Rusă vor crea Împărăția lui Dumnezeu pe pământ, împlinind astfel profețiile din Apocalipsă (Noul Testament); mai târziu, tot în jurnal, Dostoievski va atinge punctul minim al decăderii morale cu o serie de articole antisemite.

Din păcate aceste poziții antisemite, în timp, nu vor rămâne simple opinii literare sau jurnalistice, căci ele vor deveni rapid referințe ale antisemitismului de stat în perioada țaristă, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în cazul procesului lui M. M. Beilis, unde procurorul șef O. Iu. Vipper îl va invoca pe Dostoievski însuși ca autoritate morală când vorbea, în numele poporului, despre “jidanii care ar distruge Rusia”. De altfel, secțiunile 1, 2 și 3 ale capitolului 2 din Jurnalul de Scriitor din Martie 1877, al lui Dostoievski, vor reprezenta monedă forte in culegerile de literatură antisemită în Rusia, alături de “Protocoalele Înțelepților Sionului”, “Testamentul politic” (Mein Kampf) al lui Adolf Hitler și “Evreimea Internațională” a lui Henry Ford. Nu degeaba istoricul Ronald Hingley spunea că “idealizarea războiului, această bolboroseală despre destinul măreț al unui popor, afirmarea unor proiecte teritoriale grandioase combinate cu profesii pașnice, și mai mult decât orice stilul exaltat, isteric și uneori nearmonios ale prozei, toate acestea sunt trăsături care unesc Jurnalul unui Scriitor al lui Dostoievski de Mein Kampf-ul lui Adolf Hitler”.
În 1877 Dostoievski tine un discurs de evocare la înmormântarea prietenului său, poetul Nekrasov, provocând mari controverse. Trei ani mai târziu, cu puțin timp înaintea morții sale, ține o faimoasă cuvântare despre Pușkin la dezvelirea monumentului acestuia din urmă din Moscova.
În ultimii ani de viață, Feodor Dostoievski a trăit în stațiunea Staraia Russa, care era mai aproape de Sankt Petersburg. Moare pe 28 ianuarie (stil vechi) 1881 și este îngropat in cimitirul Tihvin lângă Mânăstirea Alexandr Nevski, Sankt Petersburg.

Influența lui Dostoievski a fost uriașă, practic nu există romancier important din secolul al XX-lea, de la Herman Hesse la Marcel Proust, William Faulkner, Albert Camus, Franz Kafka, Henry Miller, Yukio Mishima, Gabriel García Márquez,Vladimir Nabokov, Henry James, Joseph Conrad si chiar D.H. Lawrence, asupra căruia Dostoievski să nu-și fi exercitat influența. La noi, romanele lui Mircea Eliade (Huliganii) sau Nicolae Breban (Animale bolnave) poartă și ele urma aceleiași influențe. Romancierul american Ernest Hemingway l-a citat pe Dostoievski drept sursă de influență majoră în autobiografia sa.

În mod esențial un scriitor mitic (în această privință a fost comparat cu Herman Melville), Dostoevski a creat un opus de opere de o imensă putere hipnotică, având următoarele trăsături: scene dramatizate (conclavuri) în care personajele, într-o atmosferă fierbinte sau scandaloasă, se angajează în dialoguri socratice à la Russe; căutarea lui Dumnezeu, problema Răului și suferințele celor inocenți. Tipologia personajelor sale e una extrem de simplă: creștini umili (prințul Mîșkin, Sonia Marmeladova, Alioșa Karamazov), nihiliști autodistructivi (Svidrigailov, Smerdiakov, Stavrogin), cinici (Feodor Karamazov), intelectuali rebeli (Raskolnikov, Ivan Karamazov); personajele sale acționează sub impulsul unor idei și nu al unor instincte, deși, în anumite cazuri, și acestea pot juca un rol semnificativ.

Romanele lui Dostoievski sunt comprimate în timp (acțiunea durează doar câteva zile) și acest procedeu îl ajută pe autor să scape de una din trăsăturile importante ale prozei realiste, de coroziunea vieții umane în timp. Personajele sale sunt de fapt niște traduceri ale unor idei spirituale și ies din acest motiv în afara timpului, sunt atemporale. Alte teme care reapar obsedant sunt: suicidul, mândria rănită, colapsul valorilor familiei, regenerarea spirituală cu ajutorul suferinței (cel mai important motiv), respingerea culturii vestice și afirmarea valorilor ortodoxiei ruse și țarismului. Criticii literari ruși, cum ar fi Mihail Bahtin, au caracterizat opera sa drept ‘polifonică’: spre deosebire de alți romancieri, Dostoievski nu este interesat de o ‘unică viziune’, el prezintă situația sub forma unei suite de unghiuri foarte diferite și din acest motiv romanele sale devin extrem de dramatice; sunt romane de idei, în care punctele de vedere conflictuale și personajele se dezvoltă adesea într-un crescendo insuportabil.

Este o opinie comună a criticilor literari că, alături de operele unor Dante Alighieri, William Shakespeare, Miguel de Cervantes, Victor Hugo și ale altor câțiva mari scriitori, romanele, povestirile și nuvelele lui Dostoievski se înscriu în Canonul european și au influențat în mod decisiv existențialismul și expresionismul, ca să dăm doar două exemple.

Opere importante:
Oameni sărmani (1846)
Nopți albe (1848)
Omul dedublat (1846)
Netoșka Nezvanova (1849)
Satul Stepancikovo și locuitorii săi (1859)
Umiliți și obidiți (1861)
Amintiri din casa morților (1862)
Însemnări din subterană (1864)
Crimă și pedeapsă (1866)
Jucătorul (1867)
Idiotul (1868)
Demonii (1872)
Adolescentul (1875)
Frații Karamazov (1880)
Pagină realizată de Grigore Ciascai