Compania Naţională Minieră ‘ Remin’ – Baia Mare, aflată în insolvenţă va scoate la licitaţie publică peste 500.000 de tone de concentrat aurifer cu conţinut ridicat de arseniu. Valoare de piaţă estimată prin evaluarea concentratelor aurifere este de aproximativ 105 dolari/tonă metrică uscat (TMU), iar în urma procesării întregii cantităţi exploatate se v-a obţine suma de 53 milioane de dolari, suma ce intră în bugetul statului român.
Directorul Companiei Naţionale Miniere Remin’ Baia Mare, ing. Ovidiu Gâlcă a declarat, vineri, pentru AGERPRES că licitaţia cu strigare publică a fost fixată pentru 12 noiembrie şi prezentat interesul mai multor firme româneşti şi străine.
”Un număr de şapte firme din ţară şi străinătate au achiziţionat caietul de sarcini, licitaţia fiind programată pentru 12 noiembrie la sediul companiei Remin. Pe lângă firmele româneşti care activează în domeniul industriei neferoase la licitaţie participă şi firme din Australia, China şi Elveţia. Procedura de valorificare şi regulamentul de vânzare sunt aprobate prin hotărârea Adunării Creditorilor Companiei Naţionale Miniere Remin, ANAF, AVAS şi Electrica- Furnizare, Cluj Napoca. Toată procedura de vânzare este prevăzută în termeni precişi pentru a evita surprizele neplăcute” a spus Ovidiu Gâlcă.
În total, Remin va scoate la vânzare 506.540 tone, concentrat aurifer cu conţinut de arseniu din care se vor putea exploata 6 tone de aur şi 25 tone de argint ca rezultat al procesării întregii cantități de pirite aurifere. Vânzătorul va selecta prin licitaţie firma care oferă preţul cel mai mare.
Compoziţia chimică a piritei de Şuior, stocată în incinta Uzinei de Preparare Flotaţia Centrală, indică valori mult mai mari de aur, care le depăşesc de aproape 30 ori pe cele publice. Aici s-a făcut intenționat o confuzie de către cei interesați să preia piritele de Șuior la un preț cât mai mic. În prima fază s-a vorbit de 9 dolari pe tonă! Confuzia intenționată de care vorbeam s-a făcut între conținutul piritelor și cel al sterilului cantonat în iazul de la Flotația Centrală! Altfel spus, în cele 10 – 15 milioane tone de steril din iaz s-a încercat camuflarea depozitului de pirită auriferă, rezultat al activității de aproape o jumătate de secol a EM Șuior. Piritele nu s-au putut prelucra în combinatele metalurgice din România datorită conținutului ridicat de arsen. Dar, chiar dacă nu au fost procesate, statul român a plătit subvenția pe produs, ca atare piritele depozitate la Flotația Centrală îi aparțin în totalitate.
Conform unei expertize de specialitate care până acum nu a fost făcută publică, concentratul de Şuior din Uzina de Preparare conţine… 11,30 grame de aur/tonă şi 43,10 grame de argint/tonă. Această analiză de specialitate a fost comandată de Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi Neferoase REMIN SA (proprietara haldei) şi efectuată la singurul laborator atestat în acest sens din judeţ, fostul Institut de Cercetări şi Proiectări Miniere Baia Mare, de firma SC Lorechim SRL, specializată în cercetare şi extracţie a minereurilor metalifere neferoase. De asemenea, analiza efectuată de specialiştii în chimie şi metalurgie de la Lorechim atestă faptul că “pirita refractară cu conţinut de aur” mai conţine: sulf (46,78%), arsen (2,30%), plumb (0,61%), zinc (0,73%), cupru (0,04%), dioxid de siliciu (14,40%), oxid de calciu (sau var nestins – 1,27%), oxid de magneziu (0,12%), mangan (0,02%), fier (36,4%), stibiu (antimoniu – 0,08%), cadmiu (0,002%) şi seleniu (0,003%).