Spuneaţi odată că nu mai alocaţi minute din viaţa dumneavoastră unor persoane care nu merită acest lucru. Le-aţi identificat?

Da, sigur că da, asta fac de-o viaţă… Mai şi greşesc cu tehnica asta uneori. Văzusem un film splendid despre viaţa lui Onassis. Şi el, pe patul de moarte, spunea exact asta: „Toată viaţa mea am avut un carnet în care am notat când am cunoscut un om dacă în viaţa mea să-i mai acord vreun minut sau nu”. Asta spunea el… Nu că voi fi eu vreodată în postura lui Onassis, dar asta cu carnetul pot s-o aplic şi eu, că nu-i o problemă. Dar am altă tehnică; cât cineva nu merită să-i mai acord un minut din viaţa mea, chiar nu-i mai acord. E simplu, îl şterg din memorie, din lume, nu mai există pentru mine. Ca persoană, ca instituţie, ca nimic… gata s-a şters! Şi asta fac mereu. Uneori mai şi greşesc, după cum v-am spus.

Cu ce-aţi greşit de s-a pornit „furtuna” împotriva dumneavoastră?

Eu n-am greşit cu nimic. Furtuna s-a pornit de-am ajuns pretext de „război civil”- am eu senzaţia -, conflict între puterile statului, ceva de genul ăsta, ba şi european dacă mă gândesc bine… Ăsta-i un merit pentru mine, căci înseamnă că prin vorbele mele, ce-am lansat public şi-a atins ţinta.

Temporar, pentru că oamenii care-ar fi vrut să vă reluaţi locul trăiesc un sentiment de dezamăgire…

Nu ştiu asta, nu ştiu dacă-i aşa, habar n-am, dar ce-am lansat eu în spaţiul public şi-a atins ţinta din moment ce răspunsul lor a fost de o asemenea duritate.

Nu mi-ar fi trecut prin cap în veci că pot fi atât de important, atât de luat în seamă de puterile statului – astea semioculte – care, în capul meu, se numesc Agenţii, că nu e una, sunt mai multe. Ce să spun de agenţia asta care e de „integritate”? Nu, ea e Agenţia, atâta! Nicidecum de integritate. Una dintre ele… Mă rog, poate că într-adevăr, şi îmi place să cred că există oameni în România care m-ar fi dorit, nu ştiu, în zona activă. Dar vreau să explic; dacă e vorba de parlament, nu-i o zonă activă. Am fost patru ani acolo şi mai neputincios, mai inactiv ca în aceşti patru ani – din acest punct de vedere – nu m-am simţit în viaţa mea, pentru că oricând deschizi gura să spui ceva, cineva zice: ”Aaa, tu vorbeşti aşa pentru că eşti senator, pentru că te plimbi în maşini luxoase, ai salarii uriaşe” et cetera et cetera.

Ceea ce nu-i adevărat absolut deloc şi mă enervează lucrul ăsta şi nu vreau când deschid gura de-aici înainte să îmi poată reproşa cineva ceva, decât că sunt un simplu cetăţean care are o părere… atât!

Cum va acţiona în continuare „simplul cetăţean” Mircea Diaconu?

Simplul cetăţean, în sensul demnităţilor publice. Înseamnă că mă mut în cea mai serioasă demnitate publică, aceea de cetăţean. Şi ea este o demnitate, dacă o iei în serios şi o foloseşti. Eu o voi folosi pe de-a-ntregul, adică sunt vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, asta şi rămân în continuare şi am aceleaşi păreri, aceleaşi opinii şi aceleaşi ţinte, cu deosebirea că în spatele meu nu va fi altă demnitate decât aceea de cetăţean obişnuit.

Ce le pregătiţi celor care v-au denigrat?

Nu ştiu dacă aţi observat, nu răspund cu aceeaşi măsură, nu acuz pe nimeni, nu mă plâng de nimic… Sigur, voi folosi toate instrumentele unui stat de drept, care sper într-un târziu chiar să funcţioneze, ca să curăţ mizeria de pe mine. S-a aruncat cu găleţi de lături peste mine, de sus până jos, că asta-i în România în toate domeniile, doar că în politică vizibilitatea este mai mare. O să mă curăţ – mă rog, juridic vorbind – pas cu pas. Cu asta mă voi ocupa în perioada următoare, având însă aceleaşi opinii, aceleaşi păreri, şi tare mă tem pentru cei care m-au denigrat că o să fiu şi mai eficient decât până acum. (cotidianul.ro)