Aducem la cunoştinţa opiniei publice că Tribunalul Maramureş, având în vedere noile dispoziţii legale cu privire la mediere, a încheiat cu Asociaţia Centrul Mediatorilor Baia Mare şi cu Asociaţia „Centrul de Mediere Maramureş” câte un protocol de colaborare, în vederea implementării acesteia ca mijloc alternativ de soluţionare a conflictelor.
Mai exact, se urmăreşte:
– promovarea medierii ca activitate de interes public şi ca mijloc alternativ de soluţionare a litigiilor în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, la nivelul instanţelor şi al justiţiabililor din judeţul Maramureş;
– informarea publică permanentă referitor la mediere, în scopul conştientizării populaţiei locale cu privire la existenţa unei noi abordări de gestionare şi tranşare a litigiilor, conflictelor sau disputelor prin dialog şi negocieri în cadrul procedurii medierii;
– mediatizarea legislaţiei referitoare la mediere;
– iniţierea unui sistem de bune practici între judecători şi mediatori, care să faciliteze implementarea graduală şi dezvoltarea medierii având ca scop creşterea considerabilă a numărului de cauze rezolvate prin mediere;
– încurajarea justiţiabililor de a apela cu încredere la mediere, indiferent în ce stadiu procesual se află litigiul.
Prin cele două documente s-a stabilit desfăşurarea unor activităţi comune, cum ar fi organizarea de cursuri, seminarii şi simpozioane la nivelul tribunalului şi al instanţelor din judeţ şi al altor instituţii de stat sau private ori al organizaţiilor non-guvernamentale, distribuirea de pliante şi organizarea unor centre de informare la nivelul instituţiilor, urmărindu-se astfel implicarea activă şi eficientă a judecătorilor şi a personalului auxiliar al instanţei precum şi a mediatorilor în acţiuni comune de implementare a medierii în judeţul Maramureş.
PROTOCOL DE COLABORARE – Conflictele mediate mai usor de Tribunalul Maramures
loading...