La Poliţia Vişeu de Sus s-a prezentat ieri o minoră în vârstă de 15 ani care a reclamat că în seara zilei de 04.11.2012 a fost victima unui viol. Cercetările efectuate de poliţişti au relevat că duminică fata a fost invitată la suc de către Grigore C. de 19 ani din Moisei. Tânărul a dus-o cu autoturismul său până în zona Izvorul Negru din comuna Moisei, unde a predat-o altor trei tineri, cu care avea o înţelegere prealabilă.
Suspecţii Alexa T. de 20 de ani, Vasile C. de 19 ani şi D.T. de 17 ani, împotriva voinţei victimei, au urcat-o într-un autoturism neînmatriculat cu care s-au deplasat la aproximativ 2 km de localitatea Moisei, pe un drum forestier. Acolo, prin constrângere, au întreţinut cu minora raporturi sexuale şi au ameninţat-o pentru a o determina să nu-i reclame la poliţie.
Faţă de cei trei suspecţi s-a început urmărirea penală, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal, iar faţă de Grigore C, se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de viol. Toţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.