Naţionala de handbal masculin a României a debutat, miercuri, în deplasare, cu înfrângere, în preliminariile Campionatului European din 2014, fiind învinsă de Slovenia, scor 34-26 (16-13).
România a deschis scorul la Koper, prin golul lui Criciotoiu, dar slovenii au ripostat devastator, cu patru goluri consecutive, obligând tricolorii să intre la time-out, după 4 minute. Gazdele au continuat să domine, 8-3 (min. 10), dar România a avut o revenire la rândul său, 9-7 şi 12-11 (min. 23). Slovenia şi-a reintrat în ritm înaintea pauzei, ieşind cu un avantaj de trei goluri, scor 16-13, după 30 de minute în care tricolorii au reuşit să şi surprindă naţionala clasată pe locul 6 la CE din acest an.
Repriza secundă a relevat alte coordonate, cu slovenii dominând copios, 21-15 şi 32-22, iar tânăra echipă a României alergând după reducerea handicapului. Dar, în pofida eforturilor, jucătorii lui Eliodor Voica nu au mai reuşit mare lucru până la final, care a consfinţit o victorie solidă a Sloveniei, 34-26.
Marcatori: Slovenia – Spiler 5 goluri, L. Zvizej 5, Dolenec 4, Marguc 4, Gajici 3, Bezjak 3, M. Zvizej 3, Gaber 2, Bilbija 2, Miklavcici 2, Zorman 1
România – Ghionea 5 goluri, Dospinescu 4, Novanc 3, Criciotoiu 3, Huba Talas 2, Ghiţă 2, Ramba 2, Acatrinei 2, Rotaru 1, Sabou 1, Sadoveac 1.
În 2012, tricolorii vor mai juca un singur meci din grupa a 6-a preliminară, la Piatra Neamţ, duminică, în compania reprezentativei Islandei. Restul partidelor din grupă sunt programate în 2013, prima cu Belarus, în 3-4 aprilie.
Preliminariile se vor încheia în 16 iunie, primele două clasate din fiecare dintre cele 7 grupe obţinând calificarea la turneul final, plus o echipă de pe locul trei cu cea mai bună linie de clasament, din toate grupele.
Naţionala României nu s-a mai calificat la un turneu final de Campionat European din 1996, ediţie la care s-a clasat pe locul 9, cu actualul antrenor al reprezentativei, Eliodor Voica, în lotul de jucători.
Nu-s de noi calificările! România, înfrângere rușinoasă în preliminariile CE de handbal masculin!
loading...