Ucenicii Domnului Iisus Hristos s-au întrebat: cine este mai mare între ei? Se interesau, care este locul fiecăruia în faţa Domnului Hristos, care este locul fiecăruia dintre ei în Împărăţia Lui? Doreau o anumită ierarhizare prin excludere, şi nu prin comuniune.
Mare le-a fost deziluzia când Domnul Hristos le-a spus: cine este mai mic între voi, acela este mai mare! Mai mult, le-a dat exemplu un copil. Mântuitorul le-a îndreptat atenţia spre nevinovăţia copiilor. Deci cine voia să fie mai mare trebuia să fie nevinovat, sincer, curat, aşa ca şi sufletul unui copil.
Să luăm aminte la un principiu: funcţiile pe care în mod vremelnic le avem nu trebuie să ne dezumanizeze. O funcţie e trecătoare! Omenia, bunul-simţ, onestitatea şi faptele bune, acestea sunt cele care ne fac cu adevărat mari şi ne rezervă un loc de cinste în memoria şi în inimile celor apropiaţi. Sfântul Ioan Gură de Aur aşa ne învaţă: „Dacă vrei să te foloseşti de întâietate, cedeaz-o mereu altora!” (Pr. Dumitru Păduraru)
