Săptămâna trecută a avut loc un grav accident rutier soldat cu moartea unui bărbat de 42 de ani din orașul Seini, fost polițist până în 2006. A fost obligat să renunțe la profesie după ce Curtea de Apel Cluj l-a condamnat la doi ani de închisoare cu executare printr-o sentință definitivă. Omul a fost găsit vinovat de fapte de corupție după ce s-a implicat într-o rețea infracționară care fabrica pe bandă rulantă permise de conducere false. De altfel, polițistul a fost prins în flagrant în timp ce lua o sumă de bani de la o persoană care dorea să fie programată înainte de termenul normal la examenul pentru obținerea permisului auto.
Presa locală a prezentat nefericitul accident, unele publicații au făcut trimiteri la trecutul victimei, amintind și de condamnarea de care vorbeam. Subiectul a fost îndelung comentat, majoritatea cititorilor găsind de cuvință să acuze jurnaliștii pentru că în situația tragică de acum au scormonit în trecutul răposatului. Acuzațiile aveau ca suport faptul că ”victima a plătit pentru greșelile făcute”, ca atare nimeni nu are voie să-i pângărească memoria.
Cam cu 600 de ani înainte de Hristos, grecul Chilo spunea ”să nu defăimezi pe cel mort”, pentru ca Diogene, peste vreo două veacuri, avea să fie și mai tranșant: ”Despre morți să vorbești numai de bine”. Nu avem de ce să-i contrazicem pe cei doi înțelepți greci, dimpotrivă, trebuie să le mulțumim pentru că au trasat niște repere morale care, în general, sunt respectate, iată, după 2.500 de ani de la enuțarea lor!
În cazul nostru ar trebui să vedem dacă cititorii au dreptate, iar dacă ar fi așa, se poate concluziona că presa a greșit. Din punct de vedere profesional jurnaliștii n-au încălcat nicio regulă. În mod sigur nu la acest aspect s-au gândit cei care nu au fost de acord cu modul de prezentare a accidentului, fiecare comentator invocând o anumită componenta morală a cazului.
Haideți să facem un scurt exercițiu de imaginație. Închipuiți-vă că la volanul autotrenului ce a lovit mașina fostului polițist se afla unul care a obținut permisul de conducere printr-o rețea mafiotă de genul celei în care a activat victima. Șoferul a încălcat grav legea circulației omorând în cele din urmă un om care se deplasa regulamentar, complet nevinovat. Extrapolând, ne putem întreba: Oare câți dintre cei care au luat permisele prin metode ilicite au fost implicați în accidente rutiere, unde au murit sau au rămas infirmi oameni a căror singură ”vină” a fost aceia că s-au aflat în trafic în același timp cu infractorul? Cei care au favorizat, contra cost, astfel de nemernicii, nu sunt vinovați?
A plătit pentru asta, strigă prietenii și apropiații victimei, în cazul nostru. Corect, dar numai până la un punct. O viață de om pierdută sau condamnată să rămână într-un scaun cu rotile, nu poate fi echivalată cu doi sau mai mulți ani de pușcărie.
Și iar trebuie să facem recurs la morală, la conștiință, chiar dacă se vor supăra unii pe mine. Dumnezeu ar înceta să mai fie Dumnezeu dacă neorânduiala ar rămâne nepedepsită. Aplicarea legii scrise (dacă nu, a voinței cerești), vindecă sufletul și-l restabiliște în starea de nevinovăției dinaintea comiterii fărdelegii. Atunci de ce să ne plângem când această lege dumnezeiască se împlinește? Despre morți, numai de bine? Nu, cu siguranță nu întotdeauna.
Grigore Ciascai
