AcasăActualitateSocialATENTIE - Producatorii de lapte şi de carne de vită din zonele...

ATENTIE – Producatorii de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate pot depune cereri de plată, la sediu APIA, în cadrul schemei de ajutor specific pentru ei

spot_img

DISTRIBUIȚI

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că, în perioada 29 octombrie- 9 noiembrie 2012, pot depune cerere de plată aferentă anului 2012 în cadrul “Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate”-etapa a II-a de depunere, finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
De acest sprijin comunitar pot beneficia crescătorii de vaci de lapte şi/sau de bivoliţe de lapte şi/sau de taurine din rase de carne şi/sau metişii acestora – persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale, care nu au depus cereri de plată în prima etapă de depunere(06 august 2012-21 septembrie 2012).
Ajutorul specific se acordă beneficiarilor care au exploataţii cu cod de înregistrare la ANSVSA, localizate în zonele defavorizate din România, prevăzute în Anexa nr. 4 A la PNDR 2007-2013.
Solicitanţii trebuie să depună o cerere pe beneficiar pentru toate exploataţiile deţinute (care sa aibă cod de la ANSVSA), la centrul judeţean/centrul local APIA pe a cărui rază teritorială se află exploataţia cu cel mai mare număr de animale.

Potenţialii beneficiari şi condiţiile de acordare sunt:
1. Pentru vacile de lapte:
a) beneficiarii sunt înregistraţi în sistemul de gestionare a cotei de lapte al Serviciului de Administrare a Cotei de lapte din cadrul APIA cu cotă de lapte pentru livrări şi/sau vânzări directe şi vor prezenta dovada înregistrării;
b) solicită ajutor specific pentru un număr cuprins între două şi 15 capete vaci de lapte, inclusiv, pe beneficiar, la termenul-limită de depunere a cererilor; efectivul minim pentru care solicită ajutor trebuie să fie de 2 capete vaci de lapte pe exploataţia cu cod ANSVSA;
c) vacile de lapte din exploataţie pentru care beneficiarul solicită ajutor specific sunt identificate şi înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor – RNE;
d) vacile de lapte pentru care se solicită ajutor specific trebuie menţinute pe o perioadă de reţinere de 6 luni de la data limită de depunere a cererilor – 10.11.2012-09.05.2013, la adresa exploataţiei/ locaţiei menţionate în cerere;
e) vaca de lapte a fătat cel puţin o dată până la termenul limită de depunere a cererilor, are minim 17 luni la data depunerii cererii şi are cel puţin un produs identificat şi înregistrat în RNE;
f) exploataţiile sunt localizate în zonele defavorizate din România, identificate în Anexa 4A la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală PNDR 2007 – 2013, versiunea consolidată Oct. 2010;
g) deţin registrul individual al exploataţiei, actualizat în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr.1760/2000.
2. Pentru bivoliţe de lapte:
a) solicită ajutor specific pentru un efectiv de maxim 50 capete bivoliţe de lapte, pe beneficiar;
b) bivoliţele de lapte pentru care se solicită ajutor specific trebuie menţinute pe o perioadă de reţinere de 6 luni de la data limită de depunere a cererilor-10.11.2012-09.05.2013, la adresa exploataţiei/locaţiei menţionate în cerere;
c) bivoliţele de lapte din exploataţie pentru care beneficiarul solicită ajutor specific sunt identificate şi înregistrate în RNE;
d) bivoliţa de lapte a fătat cel puţin o dată până la termenul limită de depunere a cererilor, are minim 17 luni la data depunerii cererii şi are cel puţin un produs înregistrat în RNE;
e) exploataţiile sunt localizate în zonele defavorizate din România, identificate în Anexa 4A la PNDR 2007 – 2013, versiunea consolidată octombrie 2010;
f) deţin registrul individual al exploataţiei actualizat în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr.1760/2000.
3. Pentru taurine din rase de carne:
a) solicită ajutor specific pentru un efectiv total de animale de maxim 90 capete pe beneficiar, constituit, după caz, din:
– deţin registrul individual al exploataţiei actualizat în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr.1760/2 vaci din rase de carne şi/sau;
– tineret mascul şi/sau femel din rase de carne şi/sau metişi cu rase de carne.
b) efectivul de animalele pentru care se solicită ajutor specific este identificat şi înregistrat în RNE;
c) deţin documente oficiale care atestă rasa de carne / metişii din rasele de carne;
d) deţin documente care atestă ieşirile din efectiv, pentru cazurile de tineret ieşit din exploataţie;
e) animalele pentru care se solicită ajutor specific sunt deţinute de beneficiar cel puţin o perioadă de 8 luni de la data intrării în exploataţie a acestora şi până în momentul ieşirii;
f) cererea va fi vizată de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie – ANARZ, prin structurile sale teritoriale, pentru certificarea raselor de carne şi metişii acestora, prin verificarea datelor din certificatele de origine, buletinele de însămânţări artificiale / adeverinţele de montă naturală. Verificările trebuie să fie făcute conform manualului de procedură elaborat de ANARZ şi aprobat de MADR;
g) exploataţiile sunt localizate în zonele defavorizate din România, identificate în Anexa 4A la PNDR 2007 – 2013, versiunea consolidată Oct.2010.

Ajutorul specific pentru taurine din rase de carne se acordă:
– o singură dată pentru categoria de vârstă a animalului, pentru tineretul mascul şi/sau femel care are vârsta de maximum 20 luni, existent sau ieşit din exploataţie în perioada 6 august a anului calendaristic precedent – 21 septembrie a anului în care se solicită ajutorul specific;
– anual, pentru vaci din rase de carne.
Excepţie pentru anul de cerere 2012: se solicită ajutor specific pentru tineretul mascul şi/sau femel din rase de carne şi/sau metişi cu rase de carne, existent sau ieşit din exploataţie în perioada 01 ianuarie – 31 iulie 2012.

Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate mai sus menţionate poate atrage, după caz, reducerea / excluderea de la plata ajutorului specific, respectiv penalităţi / sancţiuni multianuale.

Documentele justificative generale care se ataşează la cerere sunt:
a) copie a certificatului de înregistrare de la Oficiul Registrul Comerţului/a certificatului de înregistrare fiscală/carte de identitate, după caz;
b) copie de pe dovada de înregistrare a solicitantului în Registrul Unic de Identificare – RUI – al APIA;
c) copie de pe paşaportul fiecărui animal, emis de ANSVSA;
d) copie document coordonate bancare.
Cererea este însoţită, pentru ajutorul specific acordat pentru vaca de lapte din zonele defavorizate, pe lângă documentele generale, şi de copie de pe dovada de înregistrare a beneficiarilor în sistemul de administrare a cotei de lapte;
Cererea este însoţită, pentru ajutorul specific acordat pentru taurinele din rasa de carne, pe lângă documentele generale, şi de următoarele documente specifice fiecărei categorii de animale din specia taurine din rase de carne şi metişii acestora, astfel:
a) pentru vaca de carne, copia certificatului de origine;
b) pentru tineretul din rase de carne şi/sau metişi cu rase de carne, /copia certificatului de origine şi/sau copia buletinului de însămânţări artificiale/adeverinţa de montă naturală pe care să se menţioneze codul tatălui, care trebuie să fie din rasă de carne;
c) documente care atestă ieşirile animalelor din exploataţie pentru categoriile prevăzute la art.1, lit.c).
APIA pune la dispoziţia beneficiarilor cereri pretipărite cu efectivul de animale pentru fiecare categorie înscris în RNE.
Valoarea ajutorului financiar specific se calculează anual, în lei, la cursul euro-leu stabilit de Banca Centrală Europeană la ultima cotaţie a lunii septembrie, care este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru un plafon maxim de 30.000.000 euro.
Cuantumul ajutorului specific se calculează de către APIA, după finalizarea verificărilor, prin raportarea plafonului maxim la efectivul de capete eligibile din toate categoriile.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA