AcasăEvenimentSportOFICIAL. Mircea Rednic, antrenor la Standard Liege până la finalul sezonului!

OFICIAL. Mircea Rednic, antrenor la Standard Liege până la finalul sezonului!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Clubul Standard Liege a anunţat, pe site-ul oficial, că noul tehnician al echipei este Mircea Rednic, care a părăsit formaţia Petrolul Ploieşti şi a semnat sâmbătă un contract valabil până la finalul acestui sezon cu gruparea belgiană.

„Standard Liege şi Mircea Rednic au ajuns la un acord în această după-amiază. Fostul internaţional român, care a jucat pentru clubul nostru în perioada 1991 – 1996, a semnat un contract valabil până la finalul sezonului şi devine astfel succesorul lui Ron Jans”, se arată în comunicatul clubului Standard Liege, în care se menţionează că Rednic are „o carieră magnifică la activ”.
Rednic a declarat că această revenire a sa reprezintă un vis devenit realitate. „Astăzi un vis a devenit realitate. De fapt, am visat mereu că voi reveni la Standard Liege în calitate de antrenor, pentru a retrăi cu această echipă alte momente mari ce se vor adăuga celor pe care le-am trăit ca jucător”, a spus tehnicianul.
Mircea Rednic a declarase, tot sâmbătă, publicaţiei La Derniere Heure, că a demisionat de la Petrolul Ploieşti şi a venit în Belgia pentru a negocia cu Standard Liege.
Rednic a păsărit echipa Petrolul Ploieşti, vineri seară, după victoria cu FC Braşov, scor 1-0, contând pentru etapa a XIII-a a Ligii I. La Petrolul, Rednic a venit la începutul acestui sezon şi a avut ca obiectiv calificarea echipei într-o cupă europeană. El a lăsat echipa pe locul cinci după 13 etape cu 22 de puncte.
Rednic a jucat la echipa belgiană între 1991-1996 (câştigând o Cupă şi terminând de două ori pe locul secund) şi a mai fost în negocieri cu Standard în trecut. După 12 etape din campionatul Belgiei, Standard este pe locul 7, cu 16 puncte.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA