IMAGINI FLAGRANT
DECLARATII OFICIALE POLITIA DE FRONTIERA
Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, sub directa coordonarea a procurorului D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Cluj şi cu sprijinul D.G.I.P.I., au prins în flagrant doi tineri din judeţul Maramureş în timp ce încercau să comercializeze aproximativ 700 g de cannabis. Cei doi sunt reţinuţi şi cercetaţi acum pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi trafic de droguri de risc, fiind depuşi în arestul IPJ Cluj.
Ieri, 24 octombrie a.c., în jurul orei 20.00, lucrători din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, sub directa coordonare a procurorului DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj, cu sprijinul D.G.I.P.I., au organizat o acţiune de prindere în flagrant, în zona de competenţă, a unor persoane despre care se deţineau date că intenţionează să comercializeze droguri de risc. Astfel, poliţiştii de frontieră au reţinut, într-o benzinărie din localitatea Leordina, judeţul Maramureş, doi tineri, P. I. de 24 de ani şi S. P de 21 de ani, ambii din Poienile de Sub Munte, judeţul Maramureş. Aceştia încercau să vândă aproximativ 700 gr cannabis dintr-un autoturism marca Land Rover, cu numere de inmatriculare specifice Marii Britanii. La apariţia poliţiştilor de frontieră, cei doi tineri au încercat să fugă, dar au fost imediat reţinuţi şi imobilizati.
Vanzatorii de droguri aveau arme asupra lor
Totodată asupra numitului S. P. a fost găsită o armă de foc neletală, calibru de 9 mm, precum şi un încărcător ce conţinea un număr de 9 cartuşe cu bile, deţinute ilegal. Tinerii sunt cercetaţi acum pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi trafic de droguri de risc. Cantitatea de droguri, pistolul, încarcătorul şi cartuşele, precum şi autoturismul folosit de către cei doi tineri au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Azi, procurorul de caz a emis pe numele celor doi maramureşeni ordonanţă de reţinere pe 24 de ore, fiind depuşi în arestul IPJ Cluj. În continuare, se fac cercetări în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
AFLA AICI CUM AU FOST PRINSI TREI BAIMARENI CU CANNABIS SI HASIS