AcasăMARAMURESUL ISTORICȘi preoții au turnat, nu-i așa? Verdict final: IPS Pimen a colaborat...

Și preoții au turnat, nu-i așa? Verdict final: IPS Pimen a colaborat cu Securitatea!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Instanţa supremă a decis, irevocabil, că arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen, a colaborat cu fosta Securitate, respingând astfel recursul acestuia la decizia Curţii de Apel Bucureşti.
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a respins, în 16 martie, ca neîntemeiată contestaţia arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor împotriva deciziei CNSAS potrivit căreia IPS Pimen ar fi colaborat cu fosta Securitate.
Decizia a fost contestată de IPS Pimen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care în 18 octombrie i-a respins irevocabil recursul, menţinând decizia Curţii de Apel Bucureşti potrivit căreia a colaborat cu fosta Securitate.
Potrivit Deciziei CNSAS numărul 3.370 din 9 octombrie 2007, Vasile Zainea (IPS Pimen Zainea) este titularul dosarelor SIE 40160 şi I 993, iar potrivit celor consemnate în aceste dosare, „a fost utilizat ca informator de IJ Suceava sub numele conspirativ Sidorovici în perioada 1975-1977”.
În documentul citat, se arăta că „în perioada cât a funcţionat la Putna, a fost folosit uneori de organe în culegerea de informaţii despre unele elemente străine ce vizitau sau erau cazate la mănăstire” şi că datele obţinute le furniza verbal.
„După venirea sa la Suceava a fost atras şi mai mult la colaborare, iar informaţiile ce le obţinea le furnizează în scris, deşi nu este înregistrat la noi ca sursă”, se preciza în dosarul SIE 40160.
În decizia CNSAS se mai arăta că, după întoarcerea de la o specializare în Republica Federală Germania, la 30 iunie 1977, Vasile Zainea a fost înregistrat ca informator intern de DIE, cu scopul pregătirii lui „cu sarcini în exterior, având numele conspirativ Petru”.
„Anterior înregistrării ca informator intern, documentele confirmă preluarea titularului de serviciul de informaţii externe înainte de plecarea în RFG la sfârşitul anului 1976”, se mai arăta în decizia CNSAS, unde se preciza că dosarul personal de informator DIE a fost deschis la 20 noiembrie 1976.
Totodată, se menţiona că, în iulie 1977, Vasile Zainea a fost inclus într-o delegaţie a Patriarhiei Române care s-a deplasat în „Galaxia” (denumirea conspirativă a SUA) pentru a acţiona în cadrul „Riposta 77”.
În 22 ianuarie 1979, se propunea abandonarea informatorului întrucât acesta nu a reuşit să îndeplinească sarcinile informative cu care fusese trimis la Ierusalim, în Israel, revenind în ţară mult mai devreme din cauza imposibilităţii de adaptare la condiţiile climatice ale acelei zone. În urma unei aprobări a adjunctului ministrului de Interne, se propunea, în 28 februarie 1979, abandonarea informatorului Petru şi clasarea materialelor existente întrucât nu mai prezintă interes.
„În lipsa angajamentului, corelarea între numele real şi numele conspirative de colaborator, Sidorovici şi Petru, este realizată prin elemente de identificare a persoanei consemnate de ofiţeri în note şi rapoarte-data şi locul naşterii, numele părinţilor, profesia, loc de muncă”, se mai arăta în decizia CNSAS.
La dosar sunt mai multe extrase din note care ar fi fost semnate olograf de sursa Petru, o notă redactată olograf de sursa Sidorovici în care sunt prezentate mai multe discuţii avute cu diferite persoane în străinătate, dar şi unele aprecieri, cum ar fi cea despre situaţia Arhiepiscopiei Misionare din America.
Acolo, sursa Petru arăta că „sărăcia lucie” a Arhiepiscopiei este cauzată de faptul că Arhiepiscopul „nu poate să se încadreze în specificul vieţii americane” şi nu foloseşte posibilităţile specifice Americii de dobândire a celor necesare, cum ar fi primirea de donaţii în bani sau obiecte sau „folosirea bingo-ului, joc de noroc autorizat de stat şi pus sub controlul Bisericii ca o autoritate morală”.
În aceeaşi notă se menţiona că lipsa de colaborare între Arhiepiscop şi preoţi „se datorează şi faptului că Arhiepiscopul, când se duce în vizită canonică într-o parohie, mai întâi vizitează pe unii enoriaşi, ispitindu-i de comportarea preotului şi apoi se duce la preot”.
Într-o notă din 18 ianuarie 1975 semnată cu numele „Pr. Pimen” acesta explica în ce mod a adăpostit bagajele unui preot de la mănăstirea „Sf. Ioan” care urma să plece în SUA.
Totodată, la dosar există şi transcrierea unor extrase de pe banda de magnetofon ale aspectelor relatate de Petru, după misiunea din „Kogălniceanu”, numele conspirativ al RFG, dar şi un raport privind instructajul făcut lui Petru.
IPS Pimen Suceveanul a contestat decizia CNSAS şi a solicitat instanţei să o anuleze arătând că nu a avut niciun angajament scris cu aceste instituţii.
„Numele conspirative Sidorovici şi Petru din dosarele 40160 şi I 993 ale SIE au fost date pe proprie răspundere de foştii ofiţeri cu care am avut diferite discuţii sub pretextul activităţii bisericeşti (duhovniceşti) şi istorice”, arăta IPS Pimen în contestaţia depusă la instanţă. (gandul.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA