AcasăMARAMURESUL ISTORICCoabitare cu scântei. Ponta: Urăsc ceea ce reprezintă Băsescu!

Coabitare cu scântei. Ponta: Urăsc ceea ce reprezintă Băsescu!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Premierul Victor Ponta a comentat din nou duminică la Pro TV pe marginea episodului „Dottore”, apelativ cu care Traian Băsescu l-a „gratulat” în vară.
„Episodul acela mi-a confirmat încă o dată, dacă mai era nevoie, că preşedintele Băsescu va folosi întotodeauna, cât va fi în viaţă – şi îi doresc o viaţă cât mai lungă – şantajul şi armele cele mai murdare în politică. Acel episod mi-a dovedit că preşedintele Băsescu va rămâne întotdeauna tributarul metodelor securiste: dosare, aranjamente, lucruri descoperite din trecutul meu…din fericire, nu prea am ce lucruri să îmi descopere „, a spus Ponta duminică la PRO TV.
Premierul a susţinut, fără să dorească să prezinte detalii, că Băsescu a încercat să îl şantajeze în acest fel, adăugând:
„Nu pot să spun că a fost vorba de un şantaj direct, imi dai şi îţi fac. Mi-a dovedit însă încă o dată că nu vom putea niciodată să gândim la fel, eu nu mă apuc să scormonesc că poate găsesc când a fost domnul preşedinte Băsescu în armată nu ştiu ce a făcut. Asta este o gândire securistă. Eu am avut şansa naturală să am 17 ani la Revoluţie şi urăsc ceea ce domnul preşedinte Băsescu reprezintă (…) Îmi doresc ca România să nu aibă un președinte care să folosească metode securiste”.
Întrebat dacă relaţia sa cu Băsescu este în continuare glacială, premierul a răspuns afirmativ şi a spus că ultima dată s-a salutat cu acesta la ultima şedinţă a CSAT, pe care a părăsit-o.
Premierul spune că îi convine actuala atitudine a lui Traian Băsescu, caracterizată printr-o relativă absenţă din spaţiul public.
„Este un lucru bun (absenţa preşedintelui din spaţiul public – n.r.), pentru că, dacă preşedintele s-ar fi comportat la fel şi în luna iulie, în mod sigur nu am fi avut suspendare. Eu prefer să văd un preşedinte care îşi înţelege rolul în societate, nu de vătaf şi şef al Guvernului, al Parlamentului şi al Justiţiei. Nu ştiu cât îl va ţine pe domnul Băsescu chestia asta”, a afirmat Victor Ponta.
Întrebat dacă nu se teme că va pierde din electorat dacă nu întreţine conflictul cu preşedintele, premierul a spus că acesta este un „calcul de PR” şi a dat asigurări că obiectivele sale s-au schimbat fundamental după ce a preluat conducerea Executivului, fiind preocupat mai ales de bugetul instituţiilor publice, de sprijinirea agriculturii.
„Uneori am fost şi criticat că am devenit prea instituţional. Eu însumi, dincolo de calitatea politică, m-am săturat de scandaluri dintre preşedintele Băsescu şi prim-miniştri. (…) Nu ştiu cât îl va ţine pe domnul preşedinte această atitudine constructivă”, a declarat premierul.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA