Concomitent cu celebrarea euharistică din Bazilica „Sf. Petru” din Vatican a Părinţilor Sinodali, a avut loc la Baia Mare, în biserica „Sfânta Maria”, deschiderea „Anului Credințeiˮ în Eparhia de Maramureș. Precum orice lucrare a Bisericii, noul an pastoral a început cu celebrarea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii de către Preasfinția Sa Vasile, alături de întreg clerul eparhial, de reprezentanți ai comunităților de viață consacrată precum și de credincioși laici.
„Oare de ce un an pastoral dedicat credinței când toate slujbele și activitățile Bisericii sunt manifestări ale credinței?” s-a întrebat retoric Arhiereul la începutul cuvântului său de învățătură. Se împlinesc în această lună 50 de ani de la deschiderea lucrărilor Conciliului Vatican al II-lea, 20 de ani de la publicarea Catehismului Bisericii Catolice, iar în prezent se desfășoară la Roma Sinodul Episcopilor, având drept temă „Noua Evanghelizare”. Dincolo de citirea acestor evenimente bisericești prin prisma istoriei mântuirii, Sfântul Părinte ne cheamă la o reflecție personală și comunitară asupra a ceea ce este credința și roadele ei. Plecând de la credința primilor apostoli în învierea lui Hristos, destinul final al omului, și traversând cele douăzeci de secole de realizări spirituale și culturale ale Bisericii, ajungem în secolul XXI, un secol al scăderii fervorii bisericești. Schimbările radicale ce au avut loc în societatea umană, în cultură, în știință, au dus la schimbări în modul de a trăi si de a simți al omului, exprimate prin indiferentism religios, ateism și hedonism. Într-un asemenea context, Biserica este chemată la a reflecta asupra credinței și de a o propune într-un mod înnoit, de a-L vesti pe Hristos cu cuvântul și cu fapta.
Două sunt pasajele biblice propuse de Ierarh spre a fi ținute înaintea minții și a inimii în acest an pastoral: Potolirea furtunii de pe mare (Mc 4,35-41) și Pescuirea minunată(Lc. 5, 4-9). În timp ce prima pericopă evanghelică ne invită la o conștientizare a prezenței reale a lui Dumnezeu în inimile noastre, în comunitățile noastre de credință, în celebrările liturgice, în lume, cea de-a doua ne îndeamnă la a arunca mrejele pornind și înrădăcinându-ne mai profund în Cuvântul lui Dumnezeu, înrădăcinare ce provoacă o schimbare a vieții noastre.
Celebrării liturgice i-a urmat conferința părintelui Vicar General, Vasile Tofană S.J, pe marginea celor două decrete ale Conciliului Vatican al II-lea ce privesc îndeaproape fizionomia Bisericilor orientale catolice în comuniunea catolică precum și raportul acestora cu Bisericile orientale neunite cu Scaunul Romei. Este vorba de Decretul despre Bisericile orientale „Orientalium Ecclesiarum” (1964), respectiv de Decretul despre ecumenism „Unitatis Redintegratio”(1964).
La final, părintele Vicar cu laicii, Angel Zarezcki, a prezentat structura și conținutul anului pastoral, având ca puncte de reper instrucțiunile dicasterelor romane adresate întregii Biserici referitoare la Anul Credinței și aplicându-le la realitățile pastorale eparhiale și parohiale.