Judecătoarea ICCJ Maria David a fost condamnată, marţi, de instanţa supremă la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de trafic de influenţă, după ce ar fi primit de la un om de afaceri peste 200.000 de euro pentru a interveni la colegi magistraţi.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a condamnat-o pe judecătoarea Maria David la câte patru ani de închisoare pentru ambele fapte de corupţie imputate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), respectiv pentru cea din noiembrie 2009 şi pentru cea din februarie 2012, când a fost organizat şi flagrantul.
Instanţa a mai stabilit ca Maria David să nu îşi poată exercita unele drepturi civile timp de doi ani după executarea pedepsei de patru ani de închisoare.
Judecătorii ICCJ au mai obligat-o pe Maria David să îi restituie cei 200.000 de euro lui Petru Blanda, bani pretinşi acestuia în schimbul promisiunii că îi va rezolva unele dosare aflate la instanţe.
Totodată, Maria David a fost obligată la plata a 10.00 de lei, reprezentând taxe judiciare către stat ocazionate de ancheta penală.
Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Completul de cinci judecători al ICCJ.
Judecătoarea Maria David a fost trimisă în judecată în 21 martie, în stare de arest preventiv, pentru două fapte de trafic de influenţă, Petru Blanda fiind denunţătorul din acest dosar.
Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada noiembrie-decembrie 2009, judecătoarea Maria David ar fi pretins şi primit de la omul de afaceri Petru Blanda 200.000 de euro, promiţându-i, în schimb, că va interveni pe lângă magistraţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti învestiţi cu soluţionarea unei acţiuni de contestaţie în anulare şi îi va determina să adopte o soluţie favorabilă.
Prin această contestaţie, Blanda dorea anularea unei decizii penale a Curţii de Apel Ploieşti prin care fusese condamnat la o pedeapsă de trei ani de închisoare în regim de detenţie pentru evaziune fiscală. În 10 decembrie 2009, această acţiune a fost admisă în principiu, iar în 19 aprilie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondată contestaţia în anulare.
Ulterior, împotriva aceleiaşi decizii de condamnare, Petru Blanda a formulat şi o cerere de revizuire, care în 15 noiembrie 2011 a fost respinsă de Judecătoria Târgovişte.
În acest context, în perioada ianuarie – februarie 2012, judecătoarea David a primit de la Blanda, în mai multe tranşe, suma totală de 4.000 de euro şi 3.800 de lei, şi a mai pretins încă 110.000 de euro, promiţându-i, în schimb, că va interveni pe lângă judecători din cadrul Curţii de Apel Ploieşti învestiţi cu soluţionarea recursului împotriva sentinţei Judecătoriei Târgovişte, pentru a-i determina să pronunţe o hotărâre favorabilă acestuia. În 27 februarie, Curtea de Apel Ploieşti a respins şi acest recurs.
Procurorii anticorupţie au pus sechestru asigurător pe două imobile ale Mariei David.
În 28 februarie, Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători a încuviinţat percheziţia la imobilele deţinute de Maria David, reţinerea şi arestarea preventivă a judecătoarei.
O zi mai târziu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis un mandat de arestare preventivă pe numele Mariei David, care ulterior a rămas definitiv după ce un complet de cinci judecători de la aceeaşi instanţă a respins contestaţia acesteia împotriva deciziei de arestare.
Surse judiciare susţin că judecătoarea David ar fi avut o relaţie foarte apropiată cu omul de afaceri, pe care îl cunoştea din timpul facultăţii, iar denunţarea ei de către Blanda a fost un teribl şoc pentru magistrată.
David a fost judecător în Târgovişte, apoi a promovat la Curtea de Apel Ploieşti, iar din 2009 a fost magistrat la instanţa supremă. (gandul.ro)