Presupun că multă lume se amuză când dă cu ochii de ariciul vesel numit Dan Diaconescu. Are ceva de Michiduţă tras cu mai multe sfori. Nu mă miră nici faptul că unii mai adormiţi la golăniile politicii chiar cred toate aiurelile pe care le vomează în fiecare zi. Să nu mai vorbim de hârtiile care atestă sume demne de negocierile copiilor pe maşinuţe, tiribombe, trenuleţe şi cutii goale de marţipan. Puţini ştiu însă că hazosul spectacol de marionetă politică nu vine din imaginaţia ariciului, nici din sfaturile apropiaţilor. De ce cred asta? Şi de unde ştiu?
Un nene hotărât să joace şi el pe un cal câştigător în politica noastră nebună mi-a zis că el pariază pe Dan Diaconescu. Adică îi dă mălai pentru campania electorală şi cere şi el la schimb un ministru sau un secretar de stat. M-am uitat la el ca bivolul la floarea rozalie din centrul geometric al uriaşei frunze de lotus. Îţi goleşti portmoneul în buda turcească din Caracal, i-am zis eu, încercând să-l feresc de o asemenea pagubă.
– Amice, el este drapelul. Nu el contează, ci băieţii de lângă care lucrează pentru el.
Mai, mai să pomenesc numele celor doi-trei jurnalişti pe care îi cunosc. Şi-a ţuguiat buzele şi mi-a zis, nu ăia aflaţi la vedere, ci alţii, mai deştepţi. Şi a bătut cu două degete pe celălalt umăr.
Măi să fie! Adică Dan Diaconescu nu era reţinut ca un infractor şi trambalat prin aresturi doar pentru cercetări. Repetatele invitaţii la DNA făceau şi ele parte dintr-o operaţiune de legendare, cum zic băieţii? Încet, încet, am căzut pe gânduri. Oare de aceea îi dădeau drumul? Oare de aceea acoperiţii de prin televiziuni îl chemau la rampă de fiecare dată când era lăsat din pripon? Oare de aceea Dan Diaconescu a tocat mărunt orice semn de curaj şi unitate al Opoziţiei? Oare de-aia televiziunea lui Ghiţă îl cultivă ca pe o floare dragă SRI-ului? Să fie şi ridiculizarea guvernului Ponta în privatizarea Oltchim tot un plan deştept de şifonare a adversarilor lui Traian Băsescu?
De atunci am tot urmărit reacţiile şi discursurile ariciului vesel al politicii româneşti. Pare, aşa cum pare şi curcubeul. Zici că este o magie a luminii şi când să îl sorbi cu privirea, dispare. Aşa şi Dan Diaconescu. Gură multă, zgomot mare, minciuni gogonate, promisiuni elefantine, tropăit de oşti fioroase, tunuri puse pe Ponta şi pe Antonescu, rahat pe toate instituţiile statului, basme supte din Petre Ispirescu şi toarse pe firul politicii, dezacorduri şi glumiţe, amintiri năstruşnice trase din condei ca să sune frumos pentru el şi ucigător pentru duşmani, ce mai, o reţetă de tomberon contemporan multiplicat pe tv căruia nici Ponta şi nici Antonescu nu i-au găsit bascule pentru golire. Adevărul este că talentul de circar al omului este veritabil, dar forţa de organizare şi de manipulare este a serviciilor. Punct. A celor care au manipulat la referendum, a celor pe care se bazează Traian Băsescu.
Traian Băsescu are totuşi un simţ primar al electoratului. Pricepe că PDL-ul şi dacă ar fi condus de Suliver Magnificul şi va fi rebotezat în fiecare săptămână tot nu trece de măsura unui grup politic ajuns la măsura piticului care l-a condus. Ce să facă? Reciclează banda şi inventează încă una. Tradiţia politicii româneşti îi serveşte din plin. Aşa s-a născut partidul lui Vadim, aşa s-a născut şi partidul lui Gigi Becali. O forţă care să devină magnetul votanţilor fraieri ar putea să scuture din procentele USL-ului şi să le colecteze ca, împreună cu UDMR, PDL-ul (numit ARD, adică un nume furat de la o asociaţie din Capitală!?) să facă 51%. Adică majoritatea care să permită un premier de paie. Tehnica aceasta este atât de familiară celor din servicii încât ar putea-o exporta şi la bulgari şi la unguri şi tot ar mai avea resurse pentru încă două-trei partide.
E logic că Traian Băsescu nu se poate salva decât cu o asemenea proteză politică, produsă de bravii noştri băieţi aflaţi în slujba patriei. Cu un PP-DD la numai 5-6%, preşedintele României e ca şi scufundat. În cel mai bun caz, abia face pluta.
La fel păţeşte şi dacă rămîne fără Kovesi şi Morar. Pe ultimul nu-l mai poate recupera. Dosarele închise cu forţa (Flota, Casa din Mihăileanu etc.), precum şi gafele de neprofesionist comise la Cluj şi la Bistriţa îl scot din joc. Nici cei de la Bruxelles nu-l mai pot pompa într-o funcţie. În schimb, Kovesi reprezintă salvarea. A execuat toate ordinele, a participat la carnavalul defilărilor pe la Parchet, a livrat trompetiştilor băsişti stenograme şi rechizitorii, ce mai, a jucat partitura dreptăţii şi a anticorupţiei aşa cum i-a fost comandată şi acum a rămas singura pe care el mai poate conta. Făra ea la DNA, Băsescu e ca o ceapă degerată. Orice nou-venit la DNA poate redeschide dosarele închise cu forţa (mai ales Flota, spălarea banilor şi evaziunea fiscală din afacerea cu terenul de la Otopeni, dar şi Casa din Mihăileanu), ele fiind doar într-o banală fază de nelucrare (câtă vreme acţionează imunitatea funcţiei prezidenţiale). Cum se va descurca Mona Pivniceru în cazul presiunii enorme pentru Kovesi, nu ştiu. Cedează împreună cu Victor Ponta? Atunci cum înghite asta Crin Antonescu?
Ce rost mai are Partidul Puţoilor din moment ce proteza politică obligatorie necesară lui Traian Băsescu se numeşte PP-DD? Simplu! Generaţia internetului şi a intelectualilor are nevoie de nume noi. Ies Liiceanu şi Patapievici iar la tromboane şi la harpă trec Papahagi şi Neamţu. Nu râdeţi, dar şi Partidul Puţoilor are acelaşi tătic ca şi PP-DD. A fost scos din pălărie pentru a contribui măcar teoretic şi sonor la consolidarea unei şandramale care se prăbuşeşte.
Vine o toamnă grea. Plină de naivităţi, de gafe, dar şi de lucrături. Urmăriţi cu atenţie cum joacă Dan Diaconescu în folosul lui Traian Băsescu, cum geme preşedintele încercând să o împingă pe baschetbalistă în fruntea DNA şi cum lătrăii din Partidul Puţoilor, ce pretind că înjură pe note, încearcă să minimalizeze tot ce s-ar putea opune lui Traian Băsescu!
Cornel Nistorescu
