Băncile se reorientează spre creșterea comisioanelor la operațiunile bancare. În multe cazuri, taxele se vor dubla pentru românii care vor să-şi verifice salariul sau să scoată bani de la bancomat. Aşa se face că, o simplă interogare a cardului, va costa un euro. Bancherii încearcă astfel să-şi mărească profiturile în lipsă de clienţi.
Băncile cresc comisioanele la oprerațiunile bancare Potrivit principiului “nimic nu e gratis” câştigă teren pe piaţa bancară. Pentru milioanele de români care deţin carduri, taxele bancare vor creşte. În unele cazuri, comisioanele privind interogarea soldului, atât de la bancomatul băncii emitente, cât şi de la altă bancă, se dublează. În plus, acestea se calculează în euro, nu şi în lei. Iar în România sunt circa 13,5 milioane de carduri valide.
În cazul retragerii de bani de la ghişeu, lucrurile stau şi mai rău. Comisionul minim este de 3,5 lei faţă de 0,2 lei cât era până acum. În plus, la fiecare retragere de bani de la bancomatul altei bănci se opreşte unu la sută din sumă, plus 4 lei.
De exemplu, cine vrea să-şi verifice banii disponibili şi să retragă de pe card o mie de lei, plăteşte un comision final de peste 18 lei. Iar decizia băncilor de a-şi majora comisioanele nu poate fi contestată de nimeni.
Singurele plângeri pot fi formulate la Protecţia Consumatorului doar în cazul în care băncile nu şi-au informat clienţii asupra majorării comisioanelor din timp.
Românii nu ştiu nici cât de mult si nici cât de des îi taxează banca. O persoană care îşi foloseşte des cardul poate plăti şi 300 de comisoane într-un singur an. Iar bancherii încearcă să profite de acest lucru.
E bine să știți! Băncile cresc comisioanele la operațiunile bancare! Vezi cât vei plăti dacă utilizezi cardul!
loading...