AcasăEvenimentSportReacții după CFR-Manchester United: tristețe, imputări, regrete, recunoașteri, țapi ispășitori, speranțe...

Reacții după CFR-Manchester United: tristețe, imputări, regrete, recunoașteri, țapi ispășitori, speranțe…

spot_img

DISTRIBUIȚI

„Sunt trist că luăm goluri parabile, dar victoria lui Manchester este indiscutabilă”, a declarat Ioan Andone după meci. Antrenorul echipei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat, marţi seară, într-o conferinţă de presă, după înfrângerea din meciul cu Manchester United, scor 1-2, că este trist deoarece formaţia sa primeşte goluri parabile, dar a precizat că victoria englezilor este indiscutabilă.
„A fost o victorie meritată şi indiscutabilă a lui Manchester United. Noi am încercat să ne ridicăm la nivelul lor, dar atât s-a putut. Ce mă doare şi pentru ce sunt trist e că luăm goluri parabile, iar la nivelul acesta cu o echipă ca Manchester nu ai nicio şansă. Primul lor gol a fost norocos, pentru că altfel schimbam lucrurile la pauză. În repriza a doua ne-au dominat clar”, a spus Andone.
Tehnicianul clujenilor consideră că dacă echipa sa ar obţine patru puncte în dubla cu Galatasaray Istanbul ar fi calificată în optimile Ligii Campionilor: „Dacă noi am obţine patru puncte din două meciuri cu Galatasaray, ne-am califica mai departe. Dar va fi foarte greu având în vedere investiţiile de peste 20 de milioane de la Galatasaray. Este greu de crezut că-şi vor permite două greşeli în meciurile cu noi”.

Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, marţi seară, că regretă faptul că echipa ardeleană a pierdut meciul cu Manchester United, scor 1-2, în Liga Campionilor, apreciind că rezultatul ar fi putut fi altul dacă Pantelis Kapetanos şi Modou Sougou nu s-ar fi accidentat.
„Sougou este un jucător determinant la noi, jocul a fost echilibrat. Am primit uşor golul doi, dar când e vorba de Van Persie nu ai ce să spui. La final am avut ocazii foarte mari, au fost ocaziile lui Bastos, Cadu, un rezultat de egalitate l-am fi putut obţine si ar fi fost meritat. Avem regrete că am pierdut. Am avut ghinion la ultima fază. Sunt convins că dacă ar fi putut să termine partida sănătoşi Kapetanos şi Sougou ar fi fost alt rezultat. Meciul a fost echilibrat şi scorul strâns, dar noi am pierdut”, a declarat Mureşan la DigiSport.

Managerul echipei Manchester United, Sir Alex Ferguson, a afirmat că a rămas impresionat de calitățile celor de la CFR Cluj.
„Cred că este rezultatul corect, am fost echipa mai bună. CFR Cluj a marcat un gol foarte frumos. A fost foarte dificil, iar determinarea celor de la Cluj a făcut că meciul să fie foarte dificil. CFR are șanse de calificare, sunt o echipă onestă, cu atitudine. Îmi amintesc că am mai venit în România, prima dată cu Aberdeen. A fost 2-2, iar scorul la pauză a fost 2-0. În a repriza a doua am jucat mai bine și am revenit”, a spus Ferguson.

Patronul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, a dezvăluit care a fost momentul psihologic al meciului cu Manchester United.
„Orice s-ar fi putut întâmpla dacă eram mai stăpâni pe noi. Cu puțin noroc puteam scoate și un rezultat de egalitate. Pierderea lui Sougou a fost un moment psihologic, suntem dependenți de el. Pierderea lui ne-a anihilat mijlocul, de atunci n-am mai contat. Oricum, nu ne putem compara cu Manchester United”, a spus Arpad Paszkany.

Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a criticat dur doi jucători de la CFR Cluj după înfrângerea cu Manchester United.
„CFR are echipa bună, dar joacă mai bine în deplasare. Astăzi le-a ieşit repede cel mai bun jucător, Sougou, iar Bjelanovic a fost mână moartă. Au jucat în nouă cu el pe teren. Astăzi CFR a pierdut pe mâna portarului. Sunt atât de supărat… puteam câştiga astăzi. Să vedeţi ce meci va fi la Cluj cu Braga, CFR are probleme acasă. Doamne Dumnezeule, ce greşeală! Trebuia să luăm un punct astăzi… Ce cauţi, mă, tu la opt metri de poartă”, a declarat Dumitru Dragomir.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA