Asociaţia Prietenii Spitalului „Dr. Constantin Opriş”, împreună cu partenerii: Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” Baia Mare şi Gold Plaza Baia Mare, organizează vineri, 5 octombrie 2012, ora 19:00, la parterul Gold Plaza Baia Mare, pentru prima dată în Baia Mare, un show culinar caritabil, “Vino să guşti BUCATELE MEDICILOR şi ale lui ADI HĂDEAN”.
Evenimentul va prezenta o reprezentaţie extraordinară susţinută de bucătarul şi bloger-ul culinar Adi Hădean, un show oferit de formaţia Nightlosers şi Big ToneZ, iar, nu în ultimul rând, medicii îşi vor expune bucatele preparate cu propriile lor mâini, care vor putea fi degustate de către cei prezenţi la manifestare. La sfârşitul programului, împreună cu toţi spectatorii, vom înălţa spre cer lampioane.
Spectacolul va fi prezentat de Dan Coardă.
FONDURILE OBŢINUTE ÎN URMA ACESTUI EVENIMENT VOR FI FOLOSITE PENTRU DOTAREA SECŢIEI DE PEDIATRIE A SPITALULUI JUDEŢEAN DE URGENŢĂ „DR. CONSTANTIN OPRIŞ” BAIA MARE.
Degustarea la acest show, precum şi intrarea în posesia unui lampion se va face pe bază de invitaţie, care presupune o donaţie de 25 lei.
Mulţumim tuturor societăţilor comerciale care ne-au sprijinit în organizarea acestui eveniment: GOLD PLAZA, BROASTER CHICKEN, GIROPA, KARTOFFEL, BOURBON CAFÉ, EUROTIP, ADVISIO.
SHOW CULINAR CARITABIL – “Vino să guşti BUCATELE MEDICILOR şi ale lui ADI HĂDEAN”
loading...