– Lui Băsescu nu îi dau eu probe. Eu ceea ce am avut de spus am spus. Şi voi susţine în faţa oricăor instanţe ceea ce am văzut cu ochii mei, ca martor. Ceea ce am prezentat eu opiniei publice din România nu sunt acuzaţii, ci mărturii. Ceea ce am văzut eu în acel dosar de anchetă privind incendierea navei Argeş nu reprezintă decât 10% din conţinutul dosarului. Dosarul se află la SIE, moştenitorul DIE (Direcţia de informaţii Externe). Un exemplar există însă în arhivele fostului Comitet Central, iar un altul, la fosta Direcţie de Organizare şi Control (DOC) din Ministerul Transporturilor. Chiar dacă unele dintre aceste dosare au fost ascunse de securiştii din jurul lui Băsescu, un exemplar tot se mai găseşte. Cu certitudine.

– După interviul dat cotidianul.ro, şi unul postului de televiziune Antena 3, aţi fost contactat şi de alte persoane?

– Interviul pe care mi l-aţi luat a mai avut, într-adevăr, acest efect: am reuşit să reintru în contact cu vechi cunoştinţe şi cu persoane competente profesional pe care le ştiam încă înainte de 1989. Unele dintre aceste persoane cunosc foarte bine despre circuitul acestui dosar începând cu 1982. De asemenea, cred că ar fi foarte interesant să faceţi cunoştinţă, aici în Belgia, cu un fost coleg de al domnului Băsescu din acea perioadă, fost marinar pe petrolierul Argeş, om care trăieşte la Anvers din 1995, având, ca şi mine, cetăţenie belgiană. Din informaţiile care mi-au parvenit între timp au apărut aspecte mult mai clare care coincid cu ceea ce ştiam dinainte. În urma incendiului din dana portului Rouen, paguba stabilită a fost mult mai mare. După negocierile purtate de specialişti de la DIE, peste 20 de nave avariate din cele 38 au fost reparate pe gratis în şanteiere navale româneşti, restul primind despăgubiri. Negocierile între DIE şi autorităţile franceze au început să se deruleze încă din timpul celor 28 de zile cât a stat Băsescu în arest preventiv.

– Mi-aţi spus că nu trebuie să ne concentrăm doar pe întrebarea de ce nu a fost pedepsit juridic şi administrativ Băsescu după incendierea vasului, dar că ar trebui să ştim că, după un asemnea episod, căpitanul piroman a fost chiar promovat…

– Pentru că a reuşit, prin stratagema incendierii voluntare a petrolierului Argeş, să salveze onoarea lui Ceauşescu, şi să inducă în eroare, fie şi temporar, autorităţile franceze, cât să câştige timp pentru ca DIE să intre pe fir şi să înceapă negocierile cu acestea, Traian Băsescu nu numai că nu a fost sancţionat, ci a fost chiar promovat pe nave de elită ale flotei româneşti, Crişana şi, mai apoi, Biruinţa. Ţineţi cont că gestul lui Băsescu a intervenit într-un moment istoric şi politic dificil pentru Ceauşescu. Imaginea lui era făcută praf în Occident, şi nu dorea să apară pe faţă ca un susţintor al grupurilor teroriste cărora le livra armament. Apoi, nu uitaţi că Ceauşescu la vremea aceea era dispus să facă orice – mai ales comerţ ilegal cu armament – ca să facă rost de valută pentru achitarea datoriei externe. Numai că DIE era obligat ca, după asemenea transporturi făcute pentru Ceauşescu, să servească ceea ce se va numi, mai ales după 1989, mafia din Est. Vechi contacte făcute înainte de 1989 au continuat şi după căderea comunismului. Familia Băsescu ştie foarte bine despre ce vorbesc. Reacţia lui Băsescu nu face decât să confirme că am dreptate.

– Mi-aţi spus că vreţi să-i mai oferiţi o temă de reflecţie în plus lui Băsescu…

Da. Am o nouă întrebare cheie pentru Băsescu: oare de ce şi fiul colegului meu inginerul naval George Vulpe, cel cu care am participat la comisia de anchetă şi care ştia toate aspectele dosarul incendiului din portul Rouen, a fost obligat să părăsească România şi chiar să renunţe la cetăţenia română, exact în perioada în care Băsescu era ministrul Transporturilor? Actualele autorităţi din România ar face bine să investigheze serios acest episod din biografia lui Traian Băsescu. Am şi o surpriză: s-ar putea ca în curând presa din România să publice versiunea în limba franceză a dosarului Rouen 1981!