AcasăberzmudeALEGERI PARLAMENTARE - Primarii şi secretarii unităţilor administrativ-teritoriale instruiţi la Prefectura Maramures

ALEGERI PARLAMENTARE – Primarii şi secretarii unităţilor administrativ-teritoriale instruiţi la Prefectura Maramures

spot_img

DISTRIBUIȚI

Prefectul Sorin Rednic şi directorul Direcţiei Judeţene de Statistică, Vasile Pop, au avut astăzi, 26 septembrie a.c., o întâlnire de lucru cu primarii şi secretarii unităţilor administrativ-teritoriale pe tema alegerilor parlamentare din data de 9 decembrie. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că actele normative care stabilesc cadrul juridic necesar pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi a Senatului sunt: Legea nr. 35/13.03.2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 46/01.09.2012 privind modificarea Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, precum şi unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012 şi  Hotărârea Guvernului nr. 888/01.09.2012 privind stabilirea datei de desfăşurare a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012.

Legislaţia prevede că alegerile parlamentare în România se desfăşoară cu respectarea caracterului universal, egal, direct, secret şi liber exprimat al votului. Deputaţii şi senatorii se aleg în colegii uninominale, prin scrutin uninominal, potrivit principiului reprezentării proporţionale. Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 70.000 de locuitori. Norma de reprezentare pentru alegerea Senatului este de un senator la 160.000 de locuitori, a adăugat prefectul de Maramureş. La alegerile parlamentare din anul 2012 dreptul de vot se exercită pe baza actului de identitate: cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul simplu însoţit de orice alt document emis de autorităţile străine, care dovedeşte reşedinţa, în cazul cetăţenilor români cu reşedinţa în străinătate; paşaportul simplu cu menţiunea privind stabilirea domiciliului în străinătate, în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate; paşaportul diplomatic sau de serviciu, în cazul membrilor reprezentanţelor diplomatice; carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare. La alegerile pentru Camera Deputaţilor şi a Senatului din data de 9 decembrie 2012 se folosesc următoarele tipuri de liste electorale: listele  electorale permanente;copiile de pe listele electorale permanente; lista electorală suplimentară.

9 octombrie data delimitării secţiilor de votare

Cel mai târziu la data de 25 octombrie 2012, structurile teritoriale ale Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date tipăresc și pun la dispoziția primarilor listele electorale permanente, în două exemplare. Prevederile legislative prevăd că primarul este obligat să comunice judecătoriei orice modificare în listele electorale permanente. Pentru organizarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi a Senatului  din anul 2008 s-a înfiinţat Registrul secţiilor de votare, administrat de către Autoritatea Electorală Permanentă, cuprinzând delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare de pe teritoriul României. Secţiile de votare rămân fixe, cu excepţia modificărilor ce necesită actualizarea. Delimitarea secţiilor de votare se stabileşte în termen de 30 de zile de la stabilirea datei alegerilor, cel mai târziu la data de 9 octombrie 2012 de către primari, împreună cu prefecţii şi cu structurile teritoriale ale Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, fără ca acestea să depăşească limitele colegiilor uninominale pentru Camera Deputaţilor.

Secţiile de votare se organizază în localităţile cu o populaţie de peste 1.500 de locuitori, câte o secţie de votare la 1.000 – 2.000 de locuitori;  în localităţile cu o populaţie sub 1.500 locuitori, o singură secţie de votare; se pot organiza secţii de votare şi în satele sau grupele de sate cu o populaţie de până la 1.000 de locuitori, situate la o distanţă mai mare de 3 km faţă de sediul secţiei de votare din reşedinţa comunei, oraşului sau municipiului.Numerotarea secţiilor de votare din ţară se stabileşte de către prefecţi, iar numerotarea secţiilor de votare din străinătate se stabileşte de către Ministrul Afacerilor Externe, prin ordin. Sediul şi dotarea birourilor electorale ale secţiilor de votare din fiecare coelgiu se vor asigura de către primari, împreună cu prefectul. Pentru reducerea cheltuielilor necesare în vederea desfăşurării procesului electoral, primarii vor utiliza bunurile materiale recuperate de la alegerile anterioare şi aflate în stare bună.

Informatii Dan Buca

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA