Spre deosebire de urşii dependenţi de tomberoanele lui Tolea, care mai nou sînt vînaţi fără milă cînd se apropie de gospodăriile oamenilor, ursuleţul panda al economiei noastre de piaţă a reuşit să atragă atîţia muşterii în carul său de reportaj răsturnat la Caracal, încît putem spune că Traian Băsescu a avut mînă bună cînd şi-a trimis băieţii de la descarcerări să-l încarcereze.
Căci, în urma fericitului accident, Dan Diaconescu a ieşit din puşcărie ca mirele de la baia de aburi, gata să ceară în căsătorie poporul român.
Uitîndu-se narcisiac în oglinzile retrovizoare ale Rolls-Royce-urilor sale, multiplicat prin sciziparitate, copilul cinstit şi sărac plecat cu traista-n băţ din Oltenia trăieşte sentimentul ciocoiesc al autoflagelării, căci altfel nu ne putem explica de ce şi-a dat zilele astea singur cu capu-n gură.
Micuţul cultivator de elodii, pe care le îngropa toamna precum prazul ca să le vîndă primăvara amatorilor de trufandale, a poftit ca nevăstuica la cadavrul viu al marelui elefant petrochimic, dîndu-ne de înţeles că are în spate necrofagi de temut.
Ca să dormiţi liniştiţi după ce v-aţi închipuit că ruşii încearcă să penetreze economia românească băgîndu-şi conducta prin debaraua oteveului şi fiindcă unde-i durere e şi plăcere, mă simt dator să deconspir rădăcinoasa din spatele nădragilor lui Dan Diaconescu: un simplu morcov.
Mircea Dinescu