Ninge în Maramureş din seara zilei de joi, 8 februarie. De altfel judeţul se află sub cod galben de ninsori. Avertizarea meteo este valabilă până în după-amiaza de vineri, ora 17.00.
Pe parcursul zilei de joi vremea a fost închisă și apropiată de normalul tehnic al perioadei. Cerul a fost noros. Pe arii extinse au căzut precipitații mixte ziua, iar noaptea a nins.
La munte precipitațiile au fost sub formă de ninsoare. Cantitatea maximă de precipitații înregistrată a fost de 14 l/mp, la Iezer.
Vântul a suflat slab, la moderat. Temperaturile maxime au avut valori cuprinse între 2 grade Celsius (Târgu Lăpuș) și 4 grade Celsius (Sighetu Marmației și Baia Mare).
Cel mai rece a fost în Borșa, la Petrova și în Pasul Gutâi – 3 grade Celsius.
La această oră sunt 0 grade Celsius în Baia Mare, Sighetu Marmației, Vișeu ș Borșa și -1 grad Celsius la Târgu Lăpuș și Ocna Șugatag.
În zonele joase s-a semnalat ceață. La această oră ninge slab pe toate sectoarele de drumuri naționale.
Rețeaua de drumuri naționale din județ este practicabilă. Vizibilitatea este redusă în trafic de ceață, sub 200 de metri, pe DN 18, în Pasul Prislop.
Pe sectoarele de drumuri naționale se circulă în condiții de iarnă. Stratul de zăpadă frământată, cu grosimea cuprinsă până la 1 cm, este depus pe partea carosabilă pe DN 18 în Pasul Gutâi și Pasul Prislop (între km 156 și km 180), respectiv pe DN 18 B, pe Dealul Pietriș.
S-a intervenit cu 31 utilaje cu lamă pentru îndepărtarea zăpezii de pe partea carosabilă și s-au împrăștiat 218 tone de material antiderapant, dar și clorură de sodiu.
Stratul de zăpadă măsura 72 cm la Vf. Iezer, 22 cm la Băiuț, 19 cm la Cavnic, 15 cm în Pasul Gutâi, 9 cm la Firiza și Blidari 5 cm la Târgu Lăpuș și Ocna Șugatag, 3 cm la Sighetu Marmației, 1 cm în Baia Mare.
Debitele și nivelurile cursurilor de apă din județ au fost în ușoară creștere. Nu au fost semnalate probleme pe cursurile de apă din județ. Exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se desfășoară în conformitate cu regulamentul de exploatare, în condiții de siguranță.
Pentru astăzi, prognoza meteorologică prevede că vremea va fi apropiată de normalul tehnic al perioadei.
Cerul va fi mai mult noros. Pe arii extinse, îndeosebi în cursul zilei va ninge slab. Vântul va sufla slab, la moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, viscolind ninsoarea.
Temperaturile maxime vor avea valori cuprinse între 1 grad Celsius și 4 grade Celsius. Cele minime vor fi cuprinse între -1 grad Celsius și -4 grade Celsius.
Conducătorii de autovehicule pot solicita informații despre starea de practicabilitate a rețelei de drumuri rutiere sau anunța dacă întâmpină probleme în trafic la Secția de Drumuri Naționale Baia Mare, telefon 0262 212138, respectiv S.C. Drumuri și Poduri S.A. Maramureș, telefon 0262 213144.
Informaţii furnizate de Instituția Prefectului – Județul Maramureș