AcasăMARAMURESUL ISTORICE bine să știți! Ce se ascunde în spatele unei privatizării cu...

E bine să știți! Ce se ascunde în spatele unei privatizării cu cântec. Cumpărarea Oltchim, altă cacealma a la Dan Diaconescu

spot_img

DISTRIBUIȚI

Câştigarea de către Dan Diaconescu a licitaţiei pentru acţiunile deţinute de stat la Oltchim reprezintă punctul culminant al unui scenariu politic – cu implicaţii economice imprevizibile – pus la cale de oamenii regimului Băsescu în tentativa de a reduce forţa electorală a USL.
A. Scenariul politic
Cum cele două soluţii de distrugere a USL – dizlocări masive de efective din PSD şi PNL sau forţarea separării social-democraţilor de liberali – au eşuat, s-a apelat la soluţia de avarie Dan Diaconescu. Soluţie care ar avea drept finalitate extragerea unui procent important din electoratul USL. Cum la alegerile locale această soluţie nu a dat rezultatele scontate, s-a mai adăugat şi o componentă economică scenariului, preluarea unui colos industrial de către Dan Diaconescu în „folosul poporului”. O temă ultrasensibilă şi cu mare priză la electorat. Drept urmare, peste noapte Dan Diaconescu a primit misiunea de a se erija în „salvatore de la patria”, evident cu elementele de propagandă aferente. Autorii scenariului nu au ţinut şi nu ţin cont de soarta Oltchim şi implicit a angajaţilor combinatului şi a familiilor lor.
Indiferent de situaţie, scenariul are şansă de reuşită
Totul a fost calculat până în cele mai mici amănunte pentru ca implicarea lui Dan Diaconescu (în această el este o creaţie a PDL, la fel cum acum 21 de ani, Vadim a fost o creaţie a FSN) să aibă o finalitate indiferent de ce situaţii s-ar fi putut înregistra.

Diaconescu pierdea licitaţia
În această situaţie, în perioada rămasă până la alegerile parlamentare, zilnic, postul lui Diaconescu, dar nu numai, ar fi bombardat electoratul cu acuze la adresa guvernului şi a USL că a răpit „poporului” şansa de a salva Oltchim şi de aici, prin ricoşeu, a unei părţi însemnate a economiei româneşti. (Efecte: o uşoară scădere a încrederii în USL urmată însă doar de o rupere a maxim 3 – 4 procente)

Licitaţia nu dădea niciun câştigător
Am fi asistat la un bombardament şi mai virulent a opiniei publice pe tema refuzului salvării Oltchim, temă fiind asortată şi de „intenţia” guvernanţilor de a „oferi” Oltchimul „unor investitori fără bani din străinătate” şi evident ar fi fost „implicată” pe post de sperietoare o firmă rusească. (Efecte o scădere ceva mai mare – decât în cazul pnctului 1 – a încrederii în USL şi o rupere de cca 5 – 7 procente)

Diaconescu câştigă licitaţia şi plăteşte banii
Reţeta mediatică este în aceast caz una simplă: Diaconescu şi PPDD sunt consideraţi „salvatorii neamului” iar „poporul va deveni patronul Oltchim”. (Efecte: o creştere mare a popularităţii grupării conduse de DD şi o creştere în jur a 15 procente electorale, majoritatea redirecţionate din zona necaptivă a USL)

Diaconescu câştigă licitaţia dar nu achită banii
Această variantă, la prima vedere ar putea să însemne sfârşitul lui Dan Diaconescu şi a grupării sale. Dar şi aici scenariul este bine conceput. Dacă plata se face după alegeri, rămân valabile efectele de la punctul 3. Situaţia este identică şi pentru cazul în care plata se face eşalonat iar ratele se întind bine după alegeri. În situaţia în care plata trebuie făcută înainte de alegeri, Diaconescu va explica neonorarea obligaţiilor financiare prin „reaua credinţă” a guvernanţilor şi a USL care nu a acceptat planul lui de demarare a unei subscribţii populare. Diaconescu va ieşi cu formula „am vrut să dau Oltchim poporului, dar ciocoii nu au vrut”. (Efecte:similare celor de la punctul 2)
În urma negocierilor cu Guvernul, Diaconescu renunţă la Oltchim
Opinia publică va fi bombardată cu informaţii privind faptul că guvernanţii pun beţe în roate noului proprietar, pun beţe în roate „poporului”, „guvernul nu vrea salvarea Oltchim”. (Efecte:o scădere a încrederii a USL – similar punctului 2, creştere moderată a încrederii în PPDD şi o rupere a cca 8 procente din zona USL).

B. Scenariul economic
Dan Diaconescu este doar o interfaţă. Subiectul este discutat de ore bune. Mai ales că există suspiciuni serioase că şeful PPDD nu ar avea banii necesari. În 2010 „România Liberă” a prezentat un top al celor mai bogaţi oameni din media, iar Diaconescu era creditat cu o avere de 26 milioane de euro. O sumă totuşi nu doar sub nivelul preţului pe care urmează să-l plătească ci şi foarte mică legată de cheltuielile pe care, în calitate de acţionar trebuie să le facă în timp foarte scurt.

Conform presei economice, sunt necesare investiţii de mediu în valoare de 120 milioane euro şi 700.000 euro pentru retehnologizarea combinatului. Iar în ceea ce priveşte datoriile Oltchim, iarăşi suntem în faţa unei nebuloase. Pentru că nu se ştie cine urmează să le plătească. Datoriile sunt între 5 şi 700 milioane euro.

Există trei „variante” privind cine se află în spatele lui Dan Diaconescu. Una dintre acestea îl dau pe omul de faceri Sebastian Ghiţă ca fiind adevăratul cumpărător. Un argument în acest sens îl constituie promovarea excesivă din ultima lună a lui Dan Diacoenscu pe „România TV” postul patronat de Ghiţă. Cine a avut posibilitatea să urmărească în paralel transmisiile televiziunilor de ştiri de la licitaţie, ar fi putut remarca că pentru RTV, nu a existat decât Dan Diaconescu. Restul participanţilor nici nu au contat şi tot postul patronat de Sebastian Ghiţă l-a anunţat pe Diaconescu drept câştigător cu mult timp înaintea oficializării. Deşi în anumite medii de informare, Ghiţă este dat ca fiind prieten cu Ponta, există numeroase indicii care îl dau pe Ghiţă ca fiind un apropiat de PDL şi Traian Băsescu. Prezentăm doar două dovezi: în 2009 Ghiţă apare pe lista oficială a donatorilor pentru campania electorală a PDL; „România TV” deşi se prezintă ca un post echidistant, loveşte sub centură USL şi guvernul Ponta exact când „trebuie”.

În ecuaţie apare şi numele omului de afaceri Ioan Niculae (cunoscut şi ca patron al echipei de fotbal Astra Ploieşti).

Nu în ultimul rând se mai fac referiri şi la o firmă străină, care nu a ţinut să iasă în faţă pentru a nu avea prejudicii de imagine în caz de înfrângere. Dar această ultimă variantă este cea optimistă şi vine pe canale ale invitaţilor RTV.
Cel puţin până când se vor finaliza negocierile Guvern – Dan Diaconescu, mai mulţi analişti economici susţin că prin preluarea Oltchim de către Dan Diaconescu, situţia combinatului nu se va schimba.
PS
Cine a urmărit integral transmisiile TV de la licitaţie nu se poate să nu fi remarcat un fapt ciudat: după ce comisia a analizat toate ofertele şi s-a pronunţat, adică l-a desemnat pe Dan Diaconescu drept câştigător, acesta a afişat o mină care nu era una a unui învingător. Din contră, Diaconescu avea faţa unui învins. La prima vedere, în urma faptului că nu a fost adjudecat şi pachetul de creanţe de la Electrica, Diaconescu avea un motiv în plus să jubileze. Dacă Chicomplex ar fi achiziţionat creanţele de la Electrica, automat, Diaconescu devenea debitor al Chicomplex cu o sumă egală celei pentru care a achiziţionat acţiunile Oltchim. Şi în caz de neachitare, ar fi fost executat de către Chicomplex. (cotidianul.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA