AcasăEvenimentSportTRAGEDIE. Nevin Spence, marea speranță a rugbyului irlandez, a murit într-un bazin...

TRAGEDIE. Nevin Spence, marea speranță a rugbyului irlandez, a murit într-un bazin alături de tatăl și fratele său!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Sportivul Nevin Spence, marea speranţă a rugbiului irlandez, a decedat, sâmbătă seară, împreună cu tatăl său şi cu fratele său, căzând într-un bazin pentru îngrăşământ, la ferma lor din Hillsborough, au anunţat serviciile de salvare locale.
Spence, în vârstă de 22 de ani, a jucat pentru echipa Ulster în ultimele două sezoane.
Alături de Nevin Spence şi de tatăl şi fratele acestuia a căzut în bazin şi sora sportivului, aceasta supravieţuind.
„Trei persoane erau inconştiente şi paramedicii au început imediat manevrele de resuscitare, ajutaţi de personalul de pe ambulanţe. Iniţial, una dintre persoane a dat semne că răspunde la eforturile de resuscitare şi a fost transportată imediat la spitalul Lagan Valley, unde din păcate a murit după puţin timp. În ciuda eforturilor ceilalţi doi bărbaţi au murit la locul accidentului. O femeie a fost tratată la faţa locului şi transportată apoi la spitalul Victoria, unde se reface în urma efectelor inhalării de vapori toxici”, au precizat serviciile de salvare.
Clubul Ulster şi-a exprimat tristeţea în legătură cu decesul sportivului, menţionând că Spence era „un jucător minunat şi o persoană deosebită, fiind plăcut de toţi cei care îl cunoşteau”.
„Sunt profund întristat de tragedia de la Hillsborough. Gândurile şi rugăciunile mele sunt alături de familie, în această perioadă dureroasă”, a scris şi premierul nord-irlandez Peter Robinson pe Twitter.
La multe ferme irlandeze, o combinaţie de resturi organice şi apă se depozitează în bazine până când poate fi folosită pe terenul arabil ca îngrăşământ.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA