AcasăMARAMURESUL ISTORICAlege viaţa! – Aproape 100.000 de pietoni sancţionaţi pentru traversare neregulamentară!

Alege viaţa! – Aproape 100.000 de pietoni sancţionaţi pentru traversare neregulamentară!

spot_img

DISTRIBUIȚI

În cadrul unui studiu efectuat de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.G.P.R., peste 50% din pietonii intervievaţi au declarat că educaţia lor rutieră a fost primită până la implinirea vârstei de 14 ani. În primele 8 luni ale anului, aproximativ 100.000 de pietoni au fost sancţionaţi pentru traversare neregulamentară.In cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la sediul I.G.P.R., Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii şi Direcţia Rutieră au prezentat rezultatele unui studiu referitor la atitudinile şi comportamentele pietonilor în traficul rutier.
Studiul reprezintă o continuare a celor referitoare la atitudinile şi comportamentul şoferilor în trafic, realizate în anii precedenţi şi completează informaţiile necesare structurilor de poliţie în vederea elaborării unor programe de informare, educaţie rutieră şi reducere a accidentelor rutiere în care sunt implicaţi pietoni.Pentru întocmirea acestuia a fost aplicat un chestionar pe un eşantion de 1.230 de persoane, reprezentativ pentru persoanele adulte din România care, frecvent, în deplasările lor zilnice, au calitatea de pietoni.
ersoanelor intervievate li s-a cerut să stabilească un clasament al factorilor care stau la baza generării situaţiilor periculoase pentru pietoni, în trafic, în funcţie de contribuţia pe care o au aceştia în producerea unor astfel de situaţii.
În funcţie de rezultatele obţinute în urma analizei răspunsurilor persoanelor chestionate, s-a constatat că, în viziunea acestora, principalele 3 cauze ce pot genera apariţia unor situaţii periculoase pentru pietoni sunt: atitudini/ comportamente necorespunzatoare ale pietonilor, atitudini/comportamente necorespunzatoare ale şoferilor şi deficienţe în amenajările rutiere.
Este de remarcat că, rezultatul final aşează pietonii pe primul loc între factorii generatori de risc. În condiţiile în care cele 1.230 de persoane chestionate au în principal caracteristica de participanţi la trafic în calitate de pietoni, aceasta denotă un grad ridicat de conştientizare a propriei responsabilităţi în generarea situaţiilor de risc care îi implică.
Totodată, în viziunea celor chestionaţi, principalele probleme ce ţin de pietoni şi care contribuie la apariţia unor situaţii periculoase pentru aceştia pe drumurile publice sunt: consumul de alcool (51,7%), obişnuinţa acestora de a nu respecta regulile (51,6%), lipsa de atenţie, graba, oboseala (49,5%), necunoaşterea regulilor de circulaţie (47,6%).
În ceea ce priveşte principalele aspecte ce ţin de şoferi şi care contribuie, în opinia celor intervievaţi, mai frecvent la apariţia unor situaţii periculoase pentru pietoni pe drumurile publice sunt: consumul de alcool (61,8%), deplasarea cu viteză (53,1%), stil de conducere riscant, agresiv (51,9%), lipsa de atenţie, oboseala (51,9%).
De asemenea, au fost evidenţiate şi deficienţele de infrastructură, care contribuie la producerea unor situaţii periculoase pentru pietoni pe drumurile publice.
Pentru mediul rural cea mai importantă astfel de deficienţă este lipsa trotuarelor (45,5%).
Alte probleme care au fost frecvent menţionate de către persoanele supuse studiului au fost: lipsa trecerilor de pietoni sau distanţele mari dintre acestea (38,9%) şi marcarea necorespunzătoare a drumurilor (33,6%), iluminatul necorespunzător al drumurilor publice (29,5%), lipsa de vizibilitate datorată parcării maşinilor în apropierea trecerilor de pietoni (29%).
În ceea ce priveşte educaţia rutieră în rândul pietonilor, mai mult de jumătate dintre cei intervievaţi au precizat că educaţia lor rutieră a fost primită până la implinirea vârstei de 14 ani. Există însă un procent destul de important (15%) care au menţionat că nu au primit niciodată educaţie rutieră.
Se remarcă rolul important al familiei în transmiterea normelor de educaţie rutieră (41,9%). Alături de familie, celălalt factor formator important în educaţia rutieră este şcoala (27,5%).
Poliţia Română a acordat o atenţie deosebită educaţiei rutiere a copiilor, fiind derulată campania “Învăţ să circul corect, ajută-mă!”, concursul naţional adresat elevilor ,,Educaţia Rutieră – Educaţie pentru Viaţă’’ şi reînfiinţarea şi operaţionalizarea „Patrulelor şcolare de circulaţie”.
În contextul începerii noului an şcolar, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele la care elevii vin şi pleacă de la şcoală.
Direcţia Rutieră din cadrul I.G.P.R. a coordonat, la nivel naţional, mai multe acţiuni privind prevenirea şi combaterea traversării neregulamentare.
Ca urmare a activităţilor desfăşurate, în primele 8 luni ale anului au fost aplicate aproximativ 100.000 de sancţiuni contravenţionale pietonilor.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA