BAIA MARE: Accident la intersectia bulevardelor Republicii cu Independentei
În data de 10.09.2012, ora 12,50, Petru R., de 47 ani, din Groşi, conducea o autospecializată pe b-dul Independenţei din Baia Mare, dinspre b-dul Republicii. Din cauză că nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de un autoturism condus regulamentar în aceeaşi direcţie de Rozalia B., de 64 ani, din Ciocotiş, cele două autovehicule au intrat în coliziune de tip faţă-spate. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătoarei auto Rozalia B. si a soţului acesteia, pasager dreapta faţă, Gavril B., care au fost transportaţi la spital pentru investigaţii medicale; nu au rămas internaţi. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alco-test, rezultatul fiind negativ.
BAIA SPRIE : Un barbat care circula pe un ATV lovit de un sofer
Un alt eveniment rutier a avut loc ieri, în jurul orei 11, 00, pe raza localităţii Baia Sprie. Adrian T., de 24 ani, din Vişeu de Jos, se afla la volanul unui autoturism pe care-l conducea pe D.N.18 (strada Săsar din Baia Sprie), din direcţia Sighet-Baia Mare. Tânărul conducător auto s-a angajat într-o depăşire neregulamentară, în intersecţia nedirijată a străzilor Săsar cu Speranţei, a unui ATV, condus de către Mihai P., de 38 ani, din Baia Sprie, care circula în aceeaşi direcţie de mers cu autoturismul. În momentul depăşirii, conducătorul ATV-ului (neînregistrat), care nu posedă curs de legislaţie rutieră, a efectuat un viraj brusc la stânga fără să se asigure. Cele două vehicule au intrat în coliziune iar în urma accidentului Mihai P. a suferit vătămări corporale uşoare şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Cei doi conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul etilo-test, cu rezultat „zero”.
BORSA: Coliziune intre un autoturism si un camion
Un alt eveniment rutier uşor a avut loc ieri, la ora 07,30, în localitatea Borşa. Ioan T., de 52 ani, din Borşa, conducea o autoutilitară pe DN 18 (strada A.I.Cuza). La km 150 m, având direcţia de deplasare Suceava–Moisei, a efectuat manevra de schimbare a direcţiei de mers înspre stânga, fără a se asigura şi din acest motiv a intrat în coliziune cu un alt autoturism. Acesta era condus regulamentar din sens opus de către Vasile T., de 27 ani, din Borşa. Vasile T. a fost rănit uşor şi transportat cu ambulanţa la spital fără a rămâne internat. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilo-test, cu rezultat negativ.