Pompierii maramureșeni au lichidat patru incendii în ultimele 24 de ore. Detașamentul de Pompieri ” Căpitan Marchiș Adrian” Baia Mare a intervenit marţi, 6 februarie, pentru lichidarea a două incendii.
Primul a fost la un container de resturi menajere, pe strada Păltinișului, în urma căruia au ars circa 300 kg de resturi menajere.
Cel de-al doilea incendiu a izbucnit la o locuință improvizată în zona Pirită, unde a ars o locuință în suprafață de circa 20 de metri pătrați.
Militarii Pichetului de Pompieri Târgu Lăpuș au lichidat un incendiu izbucnit la podul unei locuințe.
În urma incendiului a ars funinginea din coșul de evacuare al fumului.
Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Șomcuta Mare au lichidat un incendiu izbucnit la o afumătorie din Remetea Chioarului.
Incendiul a izbucnit la primele ore ale dimineții. Au ars circa 10 metri pătrați de acoperiș din lemn și aproximativ 10 kg de carne și slănină.
Sursa info facebook / ISU Maramureş