Mult prea ocupaţi cu autofaultarea, pesediştii nu au timp să observe că groparul referendumului de demitere a lui Traian Băsescu se află într-o incredibilă ofensivă de imagine. Rus acordă interviuri peste interviuri – în special în presa portocalie, e non-stop invitat la televiziuni, iar conducerea social-democraţilor e incapabilă să observe care este adevăratul scop al rebranduirii lui Ioan Rus.
Am pus cap la cap datele apărute în ultimele zile în legătură cu fostul ministru de Interne şi astfel vă putem oferi varianta care se conturează tot mai vizibil a planului pe care Traian Băsescu îl pregăteşte pentru distrugerea USL şi pentru o nouă anihilare a forţei politice a PSD.
Dacă pentru liderii social-democraţi a trecut neobservat faptul că în doar cinci zile clujeanul Rus a avut două apariţii televizate la Realitatea TV şi două interviuri în presa scrisă centrală, pentru noi acest lucru nu a rămas fără ecou.
Mai întâi pentru că, atunci când un astfel de personaj politic – mai degrabă secundar şi fără carismă – intră brusc în prim-planul presei şi când lăudătorii lui Băsescu încep să îi cânte ode, este clar că la Cotroceni se coace un plan în legătură cu omul respectiv. Apoi, dacă luăm în considerare declaraţiile şi avertismentele lansate de Ioan Rus precum şi background-ul acestuia, omul care a apărut mereu în prim-plan atunci când în PSD a fost rost de răsturnări de conducere şi de înhămare a partidului la căruţa PDL şi a lui Traian Băsescu, devine tot mai evident faptul că fostul ministru pesedist este antrenat de laboratoarele cotroceniste pentru o mişcare spectaculoasă.
Brusc, de câteva zile, în oficioasele prezidenţiale “Evenimentul Zilei” şi “România Liberă”, editorialiştii de casă ai lui Traian Băsescu îl prezintă pe Rus ca fiind soluţia izbăvitoare pentru PSD. Marţi, Sorin Ioniţă scria în editorialul din “Evenimentul Zilei” că nu ar fi exclus ca PSD să fi făcut blat cu Traian Băsescu via Ioan Rus, şi că până la urmă nici măcar nu ar suna rău perspectiva unei noi alianţe PDL-PSD, fireşte doar cu Ioan Rus preşedinte al social-democraţilor.
Miercuri, acelaşi ziar publică două editoriale pe aceeaşi temă: cât de bun ar fi PSD-ul condus de Ioan Rus şi cât de minunat ar fi acesta ca prezidenţiabil al PSD.
Mircea Marian îl căinează pe clujean în editorialul de miercuri, în al cărui titlu sunt parafrazate spusele lui Rus din interviul apărut luni în revista băsistă “Kamikaze”, spunând: ”«Poate unora le pare simpatică faza cu regele este gol, cine ştie? Poate că, văzând bucile rozalii, vor vota, deşi ştiu de la un prieten de-al meu care se ocupa de marketing politic că oamenii nu votează clovni», spune Ioan Rus în interviul pe care l-a dat celor de la «Kamikaze». Nimeni din PSD nu pare deranjat de declaraţiile sale. O ştie şi Antonescu, o ştie şi Ponta: nomenklatura din USL îi dă dreptate lui Rus şi râde pe la colţuri, vizualizând imaginea descrisă în Kamikaze. Fostul ministru îşi asumă nişte riscuri, şi cred că ştie asta”.
Tot miercuri, şi Dan Andronic scrie în Evenimentul Zilei despre Ioan Rus şi spune lucrurile şi mai pe şleau decât Mircea Marian. ”Soluţia Ioan Rus pentru şefia PSD” este titlul articolului publicat de consultantul politic al PDL-ului în “Evenimentul Zilei”. Andronic este convins (şi mai mult ca sigur că are şi informaţii clare în acest sens via PDL şi Cotroceni) că alergătura asta din ultimul timp a lui Rus după notorietate publicitate are un singur scop: fostul ministru îşi doreşte să preia şefia PSD. Şi mai spune Andronic că Ioan Rus doreşte funcţia supremă în PSD pentru a putea candida la Preşedinţia României.
Iar dacă la toate astea adăugăm şi una din declaraţiile făcute de Ioan Rus în aceste zile, atunci începe să prindă contur scenariul scris de la Cotroceni. ”A venit şi rândul PSD să dea un preşedinte acestei ţări, Antonescu nu va mai fi sprijinit de PSD, pentru că s-a grăbit prea mult şi a pierdut tot”, a spus Rus în interviul acordat celor de la “Kamikaze”.
În plus, nu trebuie pierdut din vedere şi ceea ce a spus, deloc întâmplător, tot zilele acestea, şi Cezar Preda – prim-vicepreşedinte al PDL, anume că ”după alegeri nu ar fi exclusă o nouă alianţă PDL-PSD”, subliniind totuşi faptul că PSD are nevoie de un nou lider, unul care să fie în stare să demonstreze că social-democraţii alcătuiesc un partid care, ”în fibra sa, ştie ce să facă pentru a rămâne un partid european”.
Cotidianul.ro a contactat şi câţiva dintre liderii importanţi ai PSD pentru a afla care este poziţia acestui partid în privinţa declaraţiilor belicoase şi instigatoare la adresa PNL şi a celor referitoare la necesitatea ca PSD-ul să aibă un candidat propriu la Preşedinţia României, pe care le face în ultima vreme Ioan Rus. Aproape majoritar răspunsul a fost de genul: ”Habar nu am ce urmăreşte Rus, nu e treaba noastră a PSD-ului ce mai unelteşte Rus, noi guvernăm, nu avem timp să ne ocupăm de comploturile găştii de la Cluj etc….”. Un singur vicepreşedinte al PSD a fost mai explicit şi mai interesat de subiect şi ne-a declarat: ”Rus se încălzeşte pe marginea terenului din curtea Cotrocenilor să facă iureş în partid la noi, să îl dea jos pe Ponta pentru ca ulterior să rupă PSD de PNL şi mai apoi ăsta (n.red. Ioan Rus) să fie «iepuraşul» prezidenţiabil- candidatul PSD care să nu îl deranjeze la alagerile prezidenţiale pe MRU. Nu are nicio şansă Rus! Nici să răstoarne partidul cu fundul în sus, nici să ne închine Rus iarăşi la Băsescu, gata, s-au dus vremurile alea! Le ajunge ăstora de Cluj câte au comis! Întâi momâia de Geoană instalat preşedinte de paie la PSD, după aia guvernul cu PDL din 2009, acum după ce Ponta a greşit grav şi ni l-a adus pe Rus la MAI, ăsta ne-a îngropat referendumul din 29 iulie. Gata cu grupul de la Cluj şi gata cu Ioan Rus!”.
Rămâne de văzut dacă şi de data asta va reuşi Traian Băsescu să îşi implanteze coloana a cincea în fruntea PSD şi astfel să îşi subordoneze încă o dată partidul fondat de Ion Iliescu. (sursa: cotidianul.ro)
Planul lui Băsescu pentru PSD! Ioan Rus, preşedinte al partidului şi prezidenţiabil „iepure”!
loading...