În Evul Mediu, dacă spînzuratului i se rupea sfoara, mulţimea avea dreptul să-l ierte pe păcătos, considerînd că Cel de Sus i-a dat şansa de a se pocăi.
Deşi a atîrnat de două ori în ştreangul suspendării, Traian Băsescu nu pare a-şi fi luat adio de la frînghie şi săpun.
Zadarnic îi vor lega consilierii de la Cotroceni o aţă de papiotă cu un muscoi la capăt de grinda de deasupra biroului, să-l bîzîie de dimineaţa pînă seara spre a-i aminti de riscul unei noi levitaţii. Ardeiul ăla iute şi roşu cu care l-a hărţuit pe Adrian Năstase în campania din 2004 se va întoarce ca un bumerang asupră-i, împingîndu-l la nefăcute.
După ce ne-a livrat cu candoare două scrumbii afumate pe post de peşte proaspăt, jucînd sceneta moşuletelui lăcrămos căruia i-a fugit fetiţa de acasă cu două milioane de parai în poşetă, Băsescu se va da de trei ori peste cap, transformîndu-se în zvîrluga cu chelie trandafirie ce părea să danseze step din orice poziţie în faţa garajului.
Încărcat cu energie negativă, sub şuvoiul celor şapte milioane de voturi, el va intra în concurenţă cu barajul de la Porţile de Fier, livrînd populaţiei ceea ce i-a oferit şi copilaşului de odinioară: un mare dos de labă.

P.S. Dacă suspendatul s-ar fi dus pe copcă, mi-e şi frică să mă gîndesc ce ruşine s-ar fi abătut asupra unora dintre noi, care n-am mai fi ajuns nici cu prăjina la nasul lui Victor Ponta, plin de cacamîţa ghilimelelor. Aşa însă îi căinăm, iacătă, pe filozofii şi poeţii neamului, ce-au trecut la mustaţă pe lîngă premiul Nobel după ce s-au visat aruncaţi în lanţuri pe o mînă de paie şi schingiuiţi în beciurile dictatorului Antonescu şi care, în loc să ciugulească din cozonacul amar al exilului, fost-au legaţi de catargul „Biruinţei“, loviţi de Onaca peste gură cu polonicul de icre negre şi siliţi să asculte nu cîntecul sirenelor, ci simfonia creveţilor.
Mircea Dinescu