Nu se poate spune că în Spania nu se văd efectele crizei aproape la tot pasul. Asta chiar în Andaluzia, pe Costa del Sol, unde sunt în vacanță sute de mii de turiști veniți din toată lumea. Faptul că litoralul de câteva sute de kilometri este aglomerat și că orașele și restaurantele ori terasele sunt pline de consumatori, nu este suficient pentru ca atmosfera să te păcălească. Da, e foarte frumos, dar, față de 2010 semnele regresului sunt vizibile. Marcajele de pe autostrăzi sunt pe cale de disparație în unele locuri, parapeții de siguranță nu au mai fost vopsiți de câțiva ani, șezlongurile de pe plaje arată jalnic în unele stațiuni, o pâine de calitate medie (700 gr.) nu o mai găsești sub trei-patru euro, prețurile au cam luat-o razna și, lucru cel mai grav, pe nicăieri nu se construiește nimic.
În drum spre regiunea Granada ne-am oprit câteva ore în Malaga pentru a vizita câteva obiective pe care le-am ratat în precedenta vizită, după care ne-am dus direct în Nerja. Comuna este situată la 50 km de Malaga, pe coasta Mediteranei și aparține de orașul Maro. Din primele momente ne-a făcut o impresie foarte bună, totul fiind ca la carte: curățenie impecabilă, indicatoare numeroase și eficiente, ordine exemplară. Se vede de la o poștă că destinele localității se află pe mâini bune, așa ca nu e de mirare dacă peste câțiva ani o să o găsim printre stațiunile prospere ale Spaniei, chiar dacă nu dispune de plaje prea întinse.
Am venit special pentru peștera de care auzisem atâtea lucruri frumoase. Am tras în parcare așezând mașina închiriată de la o firmă de specialitate lângă un ultim model BMW seria 7, de departe cea mai scumpă limuzină dintre cele aflate acolo. Nu vă spun că era înmatriculată în România, cu numere de București! Am cumpărat bilete de intrare, 8,50 euro de persoană, și am intrat în peștera descoperită din întâmpare, în 12 ianuarie 1959, de câțiva  tineri spanioli: Navas Francisco Montesinos, Miguel Muñoz Zorrilla, Manuel Muñoz Zorrilla, José Luis Barbero de Miguel Torres si Jose Cárdenas. Nu am făcut decât vreo zece pași de la intrare că ne-a și luat în primire personalul de ordine, obligându-ne să trecem prin fața unui studio pentru o scurtă ”ședință” foto. Șmecheria este destul de ieftină, la ieșirea din peșteră ești condus la o tarabă unde ți se oferă o fotografie încadrată într-un pliant pentru care trebuie să plătești opt euro. E adevărat că nu ești obligat propriu-zis, dar cam tot jecmăneală se numește. Nu am văzut pe nimeni să refuze fotografia, fiecare vizitator aflându-se încă sub vraja minunățiilor văzute în peșteră, așa că nu se mai uită la opt euro pentru a avea o amintire, mai ales că fotografierea este interzisă în interior. N-am ținut seama de afișe și de recomandările oamenilor de ordine, făcând câteva poze, chiar dacă m-au amenițat cu evacuarea. Personal nu pricep de ce există această interdicție, fiind vorba de un monument al naturii, nicidecum de un muzeu sau nu știu ce bibliotecă de mare valoare. Dacă ne gândim că peștera este vizitată anual de peste 500.000 de turiști, imaginați-vă cam ce venituri aduce la bugetul local, fiecare dintre cei care îi trec pragul lăsând acolo cam 20 de euro (bilet, foto, parcare).
Dar să lăsăm banii în sema altora și să spunem că peșterea este spectaculoasă de-a dreptul. Traseul făcut pentru vizitatori este oarecum circular, astfel încât să nu le scape nimic din frumusețile din adânc. În total peșterea are cam cinci kilometri, dar numai o porțiune este deschisă publicului. Impresia este colosală. Stalactite și stalagmite impresionante formează dantele, candelabre, lumânări de mari dimensiuni, felurite forme cu asemănări în lumea reală. Așa cum am văzut și în peștera St. Michael din stânca Gibraltarului, și aici este amenajată o sală de spectacole în toată regula, avantajul Nerjei fiind că nu este umiditatea aproape de loc, scaunele fiind obișnuite, la fel cu cele întâlnite în sălile de afară, spre deosebire de Gibraltar, unde sunt confecționate din material plastic. Aici se organizează concerte de muzică clasică și chiar spectacole de balet. Concerte sunt organizate în mod regulat într-una din camerele care formează un amfiteatru natural. Peștera este împărțită în două părți principale cunoscute sub numele de Nerja I și Nerja II. Nerja I cuprinde Galeriile Show, care sunt deschise pentru public, cu acces relativ ușor. Nerja II, care nu este deschisă pentru public cuprinde Galeria Superioară descoperită în 1960 și noua galerie care a fost descoperită în 1969.
Mergi pe lângă pereții peșterii și formele măiastre din piatră făcute de natură în sute de mii de ani îți bucură privirile. Absolut totul este pus în evidență, frumusțile văzute te fac ca odată ajuns la capătul călătoriei să pornești instinctiv în repetarea ei pentru că ai impresia că nu ai putut vedea totul. Îți vine greu să părăsești lumea de basm în care ai intrat. Pentru mine a fost cea mai mare surpriză dintre toate locațiile de acest gen pe care le-am văzut. Nerja este astăzi cel de-al treilea obiectiv turistic al Spaniei ca număr de vizitatori, după Muzeul Prado din Madrid și Palatul Alhambra din Granada. Se crede acum că aceste peșteri sunt doar o intrare într-un sistem subteran întins pe mulți kilometri între Nerja și Granada, care s-ar putea dovedi a fi unul dintre cele mai mari sisteme neexplorate din Europa. Aici se află cea mai mare stalactită cunoscută până în acest moment în lume, o coloana calcaroasa lunga de 59 m, fixata prin baza sa de plafonul pesterii. Dar, aflată printre atâtea alte minunății, zău că nu reprezintă punctul de atracție al peșterei.

Am mers apoi să vedem Piața Balconul Europei, de fapt o piață mare ce se termină cu un balcon circular situat deasupra mării, în care lumea iese la promenadă. Balcón de Europa, un mirador sau punct de observare, care oferă priveliști uimitoare asupra mării, este în centrul orașului vechi. Numele său este atribuit prin tradiție regelui Alfonso al XII-lea care a vizitat zona în 1885 și a fost captivat de priveliște. Totuși, documentele de la arhivele locale indică că numele acestuia precedă vizita suveranului. Stauia regelui este așezată în partea de est a balconului, turiștii fotografiindu-se cu regele din bronz. Imaginea oferită din balcon este fenomenală. Dacă te uiți în față vezi numai Mediterana nemărginită, de culoare turcoaz. Jos, stânci spectaculoase, nisip și câteva clădiri liliputane puse între coloșii de granit. O plajă amenajată ca la carte, destinată în special celor care trag la luxosul Hotel Balcon, legatura directă dintre ele fiind făcută de o căruruie și o scară. Spre Balcon de Europa merg o mulțime de străduțe care găzduiesc cârciumi, cofetării, magazine de suveniruri, obiecte de artă și multe altele.
Dacă aveți posibilitatea de a ajunge în sudul Spaniei, treceți-vă în traseu această localitate – Nerja – și vă asigur că nu veți regreta.
Grigore Ciascai, Salobrena, 30 august