Silvicultorii şi comisarii de mediu care monitorizau zona afectată de incendiu, de pe Creasta Cocoşului, au semnalat, în această după-amiază posibilitatea, reizbucnirii incendiului. Sus pe platou, ploaia nu a reuşit să îmbibe suficient solul, datorită tufelor dense de ienupăr, iar pământul de turbă, a întreţinut jăraticul. Au fost identificate două focare, ce fumegă, în zona nordică, pe Creasta Cocoşului.
Având în vedere aspectele semnalate, prefectul Sorin Rednic, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a convocat o şedinţă extraordinară la care au participat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu şi membrii ai grupului de suport tehnic pentru incendii de pădure. S-a luat decizia de intervenţie pentru localizarea şi lichidarea focarelor, în scopul de a evita reaprinderea flăcărilor şi extinderea incendiului spre localitatea Breb, Vf. Gutâiul Mare, Valea Secături, respectiv Cavnic sau Deseşti.
În conformitate cu Hotârârea nr.4/2012, s-a solicitat întrunire Comitetelor locale pentru situaţii de Urgenţă Cavnic, Budeşti, Deseşti, Giuleşti, Ocna Şugatag şi Şişeşti. Acestea vor mobiliza, fiecare, 30 de persoane care vor sprijini acţiunea de intervenţie. Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă vor asigura transportul şi dotarea persoanelor cu sape de munte, drujbe, securi, apă şi hrană pentru personalul stabilit.
Efective de silvicultori, pompieri militari (cinci pompieri militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri „cpt Adrian Marchiş” Baia Mare şi alţi cinci de la Detaşamentul de Pompieri Sighetu Marmaţiei), jandarmi montani, comisari de mediu vor participa la misiunea de intervenţie. Coordonatorul acţiunii este Direcţia Silvică Maramureş, prin şeful de ocol Gheorghe Petrovan. Participanţii se vor întâlni, mâine dimineaţă, la ora 8.30, pe platoul de la baza traseului turistic.
Echipele mixte de intervenţie vor fi codnuse de către reprezentanţii ocoalelor silvice. La punctul de întâlnire stabilit vor fi luate măsuri de instruire specifice cu privire la securitatea şi siguranţa în muncă, urmând ca fiecare participant să semneze de luare la cunoştinţă. În zona montană, transportul persoanelor implicate în intervenţie va fi asigurat de către silvicultori, salvamontişti şi membrii Clubului 4X4 Baia Mare.
Asistenţa medicală de urgenţă va fi acordată de către personal specializat (asistenţi) ai Serviciului de Ajutor Maltez Baia Mare şi filialei maramureşene de Cruce Roşie. Pentru buna gestionare a intervenţie, se interzice accesul turiştilor şi amatorilor de drumeţii montane pe Creasta Cocoşului.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a oferit apa minerală pentru hidratarea participanţilor la acţiune, dar şi unelte de intervenţie (securi, sape de pădure, lopeţi, târnăcoape) pentru structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor participante la stingerea focarelor de incendiu.