Religie
Ortodox = Cuv. Moise Etiopianul; Sf. Mc. Diomid; Sf. Ana Proorociţa, fiica lui Fanuel.
Romano-catolic = Sf. Augustin, ep. înv.
Reformat(Calvin) = Ágoston (Augustin), Mózes (Moise).
Greco-catolic = Cuv. Moise Etiopianul; [Sf. ep. Augustin].
Mozaic = 10th of Elul, 5772; Parashat Ki Teitzei (in Diaspora).
Musulman = ath-thalatha’:10. Shawwal 1433.

Evenimente
476: Sfârșitul Imperiului Roman de Apus. Romulus Augustus (475-476), ultimul împărat, este detronat de Odoacru, căpetenia herulilor (neam germanic din uniunea de triburi a goților). Instaurarea dominației germanice în Italia.
1619: Ferdinand al II-lea este ales împărat al Sfântului Imperiu Roman
1804: La 28 august/9 septembrie 1804, un puternic incendiu a distrus o parte a Bucureștiului. După aceasta s-au luat primele măsuri de aliniere a străzilor orașului
1916: Primul Război Mondial: Germania declară război României
1922: Prima reclamă de radio a fost difuzată de postul de radio „WEAF”, din New York
1941: Al Doilea Război Mondial: Peste 600.000 de germani sunt deportați de către Stalin către Siberia și Kazahstan

Nașteri
1749: Johann Wolfgang von Goethe, scriitor, poet, dramaturg şi prozator german, spirit enciclopedist, preocupat de multiple domenii ale cunoaşterii. Capodopera sa este poemul “Faust” (m.22.03.1832).
1828 (S.V.): Lev Tolstoi, scriitor rus (d. 1910)
1878: George Hoyt Whipple, medic american, laureat al Premiului Nobel (d. 1976)
1894: Karl Böhm, dirijor austriac (d. 1981)
1899: Charles Boyer, actor francez (d. 1978)
1917: Horia Lovinescu, dramaturg român (d. 1983)
1927: Nicolae Herlea, bariton român
1939: Rodica Ojog-Brașoveanu, scriitoare româncă (d. 2002)
1941: Vasile Gergely, fotbalist român
1947: Vivi Dragan Vasile, director de imagine
1950: Radu Negrescu-Suțu, scriitor
1965: Shania Twain, interpretă americană de muzică pop
1969: Jason Priestey, actor american
1983: Alfonso Herrera (RBD),cântăreț și actor mexican

Decese
0430: Augustin de Hipona, teolog și filosof, doctor al Bisericii (n. 354)
1654: Axel Oxenstierna, om politic suedez (n. 1583)
1757: David Hartley, filosof englez (n. 1705)
1839: William Smith, geolog englez (n. 1769)
1880: Charles Thomas Jackson, medic și chimist american (n. 1805)
1917: Calistrat Hogaș, prozator român (n. 1847)
1917: Anton Naum, membru al Academiei Române (n. 1829)
1959: Bohuslav Martinu, compozitor ceh (n. 1890)
1987: John Marcellus Huston, actor, scenarist şi regizor de film american, laureat al Premiului Oscar pe anul 1948 – “Comoara din Sierra Madre” şi al Premiului “Leul de argint” – “Moulin Rouge” (“Noaptea iguanei”, “Omul în mantaua de ploaie”, “Şoimul maltez”) (n.05.08.1906).
1993: Gheorghe Mocanu, pictor român (n. 1938)
1995: Michael Ende, scriitor german (n. 1928)
2005: Hans Clarin, actor german (n. 1929)
2006: Melvin Schwartz, fizician american (n. 1932)

Personalitatea zilei

John Marcellus Huston

John Huston a fost un mare neliniştit, un vitalist cu o constantă atitudine antitradiţionallstă şi nonconformistă. Cu o bogată experienţă, militar, gazetar, boxeur profesionist (câştigând la categoria semigrea multe meciuri la nivel federal), scriitor, debutează ca actor în filmele lui William Wyler, ca furnizor de subiecte şi scenarist în 1931, când a scris un rol spe­cial pentru tatăl său, actorul Walter Huston, una dintre cele mai pitoreşti prezenţe de la Hollywood, şi ca regizor în 1941 (The Maltese Falcon – Şoimul blestemat). A realizat 37 de filme de ficţiune de lungmetraj, un episod din filmul Casino Royale (1967), un scurtmetraj Independence (1976) şi trei filme documentare dintre care cel mai controversat este Let there be Light (Să se facă lumină), realizat în 1946, şi în care surprinde, prin imagini tulburătoare, răscolitoare dar şi necruţătoare, imagini luate din clinicile de psi­hiatrie, procesul de alienare psihică a militarilor nord-americani pe front, în prima linie. A fost interzis de Pentagon sub motiv că este „un film indiscret”.
A fost într-un permanent conflict cu producătorii nord-americani, multe filme realizându-se în Europa. A întrebuinţat surse literare de prestigiu, Herman Melville, Richard Condon, James Joyce, Rudyard Kipling. Dar nu a folosit, aşa cum ar fi vrut, sursele literare ale lui Theodor Dreyser sau Feodor Dostoievski.
A uzitat de formule cinematografice dintre cele mai variate: de la filmul de propagandă războinică (Across the Pacific – Spionaj în Pacific, 1942), la antiwestern grotesc (The Treasure of the Sierra Madre – Comoara din Sierra Madre, 1947, două premii Oscar) sau persiflant, de nuanţă roman­tică (The Life and Times of Judge Roy Bean – Viata şi epoca judecătorului Roy Bean, 1972), la filmul politic (We Were Strangers – Astă noapte va răsări soarele, 1949), la fil­mul poliţist de factură clasică (The Asphalt Jungle – Jungla de asfalt, 1950, în care Marilyn Monroe are primul ei rol important), la filmul burlesc, de aventuri (The African Queen – Regina africană, 1952, Premiul Oscar pentru Humphrey Bogart), la fil­mul monografic (Moulin Rouge, 1952, Leul de argint, Veneţia), la acea excepţională construcţie dramatică de dimensiuni legendare (Moby Dick, 1956, după celebrul roman al lui Herman Melville), la filmul biografie interioară (Freud, the Secret Passion – Freud, pasiune secretă, 1962), la acel studiu dramatic, dar în registru conic al condiţiei de mafiot (Prizzi’s Honor – Onoarea familiei Prizzi, 1985, trei premii Oscar) şi, în fine, la remarcabilul film de atmosferă, de sugestie (The Dead – Moartea, 1987, după ultima poveste din volumul Oameni din Dublin de James Joyce).
Neliniştit, puternic, demn, şi-a asumat nobilul risc al unui război permanent cu mentali­tatea americana, cu idilismele, cu cosmetizările, cu convenţionalismele ei. Şi a învins, nu de puţine ori deplasându-şi câmpul de bătălie pe alte meridiane cine­matografice. Receptiv, mai bine spus asumându-şi cu întreaga fiinţă problematica gravă a Americii contemporane, a lumii contemporane, a tratat-o fie direct, tranşant, fără menajamente, fie subtil, aluziv, în filme–metaforă, filme–parabolă, deşi este şi autorul câtorva filme comerciale, o con­cesie făcută îndoielnicului gust nord-american.
Concepţia lui despre viaţă, despre artă, este lapidar şi inspirat exprimată de el însuşi: „Viaţa înseamnă strădanie, şi nu câştig. Importantă este vânătoarea, şi nu vulpea. De aceea filmele despre succes nu m-au interesat niciodată prea mult”. Aceste cuvinte memora­bile, o metaforă, în definitiv, au pro­funde sensuri, semnificaţii morale, filosofice, chiar sacre, dar şi practice. Adică, în viaţa omului nu scopul este important, ci forţele umane angajate şi desfăşurate în vederea atingerii unui scop. Astfel, traiectul existenţial al omului, în concepţia lui John Huston, sugerează un continuu drum al Calvarului.
La el, „cel mai notabil cineast al generaţiei pierdute”, unica temă, tratată în formule cinematografice şi în tonuri foarte variate, dar cu dezinvoltură, cu siguranţă, cu imagi­naţie, umorul lui, ironia lui fiind de rezonantă tragică, este răul manifestat printr-o continuă urmărire cinică şi disperată. John Huston demontează mecanis­mele acestui rău, radiografiindu-l în cele mai variate forme prin care se manifestă. De aici, un acut sentiment al solitudinii, al incertitudinii, al disperării, al aflării sub presiunea nemiloasă a unui destin, al eşecului impla­cabil. Dar este vorba despre răul din noi, nu un rău oarecare din afara noastră, ci un rău funciar. Omul fuge, în fond, de el însuşi. De aceea urmărirea este mai dramatică, mai necruţătoare, şi se manifestă ca o teribilă confruntare cu sine însuşi, ca o sfâşiere interioară, mistuitoare, devoratoare. Însuşi destinul. De aici prezenţa torturii, uneori sub forma unor viziuni haluci­nante, coşmareşti. Dar vizu­alizarea acestora nu se face folosind mijloacele de expresie specifice expresionismului sau suprarealismului, ci, pare para­doxal, specifice realismului. Şi cu atât mai mare este meritul estetic al lui J. Huston, care a reuşit performanţa coborârii în „infernul uman” doar folosind formule şi mijloace de expresie tradiţionale, povestea, intriga, conflictul, deznodământul, fiind foarte clar conturate. În filmele sale, Huston a împăcat tradiţia cu modernitatea, gustul omului tradiţional cu acela al omului modern.
Fire de luptător, J. Huston a fost un vitalist, un optimist. Ultimele sale cuvinte ar fi fost „People are wonderful”. A murit pe 28 august 1987, cu cinci zile înainte de vizionarea ultimului său film, The Dead (Morţii), 1987, pe care 1-a reali­zat cu fiul său, Tony, coscenarist, şi fiica sa, Anjelica, actriţă. A condus fil­mările de pe un cărucior pe rotile „Legiunea de onoare”, distincţia pe care a primit-o în 1945, distincţie acordata pentru fapte de arme, este simbolică pentru crezul său existenţial.
Debutul său, The Maltese Falcon (având ca sursă literară romanul lui Dashiell Hammet, cu o distribuţie prestigioasă – Humphrey Bogart, Mary Astor, Peter Lorre), 1941, este perfect ilustrativ pentru tematica şi pentru stilul abordate.
Filmul In this our Life (În viaţa noastră), 1942, este un film antirasist, sincer, care vorbeşte despre viciu ca formă de manifestare a răului, exercitând asupra omului o putere devoratoare. El este programat în viciu, ca situaţie limită. Viciul generează plăcere, dar şi suferinţă, atât pentru cel supus lui, cât şi pentru ceilalţi. J. Huston urmăreşte această reacţie în lanţ pe două planuri simultane: lumea interioară – lumea exterioară, individ – colectivitate. Subtil moralist, regizorul pune şi aici problema responsabilităţii, a solidarităţii. Dar şi a laşităţii. Convingerea protagonistei că vina ei nu va fi sancţionată este un stângaci gest de autoapărare, expresia unei spaime, a unei derute. Eşecul este inevitabil, consecinţă firească a „bolii interioare”. Foarte inspirate roluri au realizat Bette Davis şi Olivia de Havilland.
Şi filmul The Night of the Iguana (Noaptea lguanei), 1964, pentru care autorul lui foloseşte, ca sursă literară, drama omonimă a lui Tennessee Williams, este elocvent pentru urmărirea temei sale majore, supunerea omului unei „urmăriri cinice şi disperate”. Dar, reamintesc, nu urmărirea de către un rău exterior omului, ci de răul din lumea lui interioară. De aici, filmele lui John Huston ni se oferă ca tot atâtea „radiografii ale eşecului”. În acest film, protagonistul, omul în general, preotul T. Lawrence Shannon, „fiu de preot şi nepot a doi episcopi”, cum spune el ca un fel de alibi, de sprijin moral, este sfâşiat în oscilarea dintre profan şi sacru, dintre satisfacerea plăcerilor lumeşti – aici un apetit anarhic pentru poftele sexuale – şi aspiraţia la dumnezeire. El conştientizează însă că este victima unui dezechilibru: „omul care nu se poate stăpâni e ca o cetate cu zidurile năruite”. Valoroasă, ca artă, este tensiunea dramatică a acestui personaj şi felul cum se manifestă aceasta în raporturile cu ceilalţi. Roluri de reţinut realizează actorii: Richard Burton, Ava Gardner, Deborah Kerr.
În Prizzi’s Honor, 1985, folosind ca sursă literară romanul omonim al lui Richard Condon, primul dintr-o trilogie, John Huston radiografiază viaţa unui mafiot… îndrăgostit. Prin urmare, apare aici drama cuplului erotic. În cele două roluri, valorosul actor Jack Nicholson şi Anjelica Huston, fiica regizorului, premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar.
The Asphalt Jungle (Jungla de asfalt), 1950, după romanul lui W.R. Burnett, este un clasic al filmu­lui poliţist. Un film poliţist ca formulă artistică, dar un film-parabolă despre „jungla de asfalt, de beton şi sticlă” din aglomerările urbane, adică un film despre corupţie, pervertire, jaf şi crimă, un film despre funcţionari corupţi şi gangsteri, despre prăbuşirea morală şi spirituală a omului contemporan, despre solitudinea lui, despre tentaţiile lui, despre spaimele lui. Sugestia lui J. Huston este aceea că, odată cu îndepărtarea omului de aşezările tradi­ţionale (unde viaţa lui se derulează la dimensiuni cosmice, într-o ambianţă de iubire şi încredere, având deopotrivă sentimentul clipei şi al intimi­tăţii, dar şi al infinitului şi al eternităţii) şi migrarea spre marile oraşe, începe şi un inevitabil proces de înstrăinare, de degradare, de alienare. Indiscutabil, sugestia lui J. Huston, ca o posibilă soluţie (dar, de fapt, nici un creator nu dă soluţii, ci pune întrebări), nu este întoarcerea fizică a omului spre aşezările tradiţionale, ci reîntoarcerea lui, printr-o necruţătoare şi permanentă luptă cu sine însuşi, spre valorile orginare, fundamentale, morale şi spirituale ale umanităţii.
Filmul este de sugestie faustică. Doc Riedenchneider pare un Mefisto care propune, în schimbul demonizării, toate plăcerile vieţii. Spiritul justiţiar al filmului rezultă din logica interioară a evenimentelor, a întâmplărilor, a complexei şi imprevizibilei firi umane, iar nu dintr-o intenţie moralizatoare a regizorului. Ambianţele, atmosfera, psihologia personajelor, imaginea, montajul filmului sunt tot atâtea lecţii de forţă creatoare, iar nu de simplu meşteşug.
Dacă filmul The Stagecoach (Diligenţa, 1939, S.U.A., regizor John Ford, Premiul Oscar pentru cel mai bun actor in rol secundar – Thomas Mitchell, cea mai bună muzică), o capodoperă, este filmul reprezentativ pentru epoca filmului western tradiţional, adică romantic, cu accente patetice, uneori naiv, deseori simplist, dar, oricum, un basm modern, filmul lui John Huston The Treasure of the Sierra Madre (Comoara din Sierra Madre), 1948, S.U.A., Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor, Cel mai bun actor în rol secundar – Walter Huston – chiar tatăl regizorului, şi Cel mai bun scenariu – John Huston) aparţine noii epoci a western-ului modern, adică a westernului antiromantic, antitradiţionalist, a anti-westernului. Acest film se înscrie pe linia specificului tematicii întregii filmografii a lui J. Huston, şi anume a unei urmăriri cinice şi disperate la care este supus omul.
În Comoara din Sierra Madre ceea ce declanşează conflictul, intriga, este o stare existenţială mizerabilă a unor oameni stimulaţi de o dorinţă de schimbare în bine. Este, în această atitudine, comună tuturor personajelor filmelor lui John Huston, o stare de nemulţumire, de nelinişte, de dorinţă de autodepăşire, de depăşire, de ameliorare a condiţiei prin luptă. Micul orăşel mexican, sărac, obscur, ca punct de plecare, sugerează nu numai o prăbuşire materială, ci şi una morală şi spiri­tuală („Lumea e plină de şarlatani, de şobolani şi de scorpioni”). Şi în momentul in care protagonistul, bătrânul, interpretat strălucit de actorul Walter Huston, ia hotărârea să plece, împreună cu alţii, în căutarea aurului, el porneşte să-şi schimbe condiţia prin luptă, el merge să-şi împlinească destinul („Hai să mergem, să căutam şi noi aur. Să mai schimbăm direcţia. Ce senzaţie ciudată să scoţi aur din nisip”).
Aurul, adică o înaltă ţintă morală, un ideal de cunoaştere, pentru cei plecaţi în căutarea lui, are sensuri şi semnificaţii diferite. Pentru cinicul şi disperatul Dobbs, o interpretare remarcabilă a lui Humphrey Bogart, aurul este privit ca scop în sine, dar pentru bătrân el este numai un pretext pentru împlinire. Drumul spre locul bănuit a fi depozitarul râvnitului metal preţios, pentru Dobbs, este doar un simplu drum ce duce la îmbogăţire, la satisfacerea unei existenţe canti­tative, iar, pentru bătrân (un înţelept?), acelaşi drum este un stimulent pentru autocunoaştere. Şi acest drum este plin de obstacole, de piedici neprevăzute, pentru fiecare având sensuri, semnificaţii diferite. Pe acest drum, în con­fruntarea cu aceste piedici, pietre de încercare, ni se relevă, sub toate aspectele, adevărata fire a person­ajelor. Dobbs este mărginit, rău, lipsit de imaginaţie, de fantezie, bănuitor şi neîncrezător până la alienare, agresiv, brutal, primitiv. Bătrânul are simţul umorului, este ironic şi autoironic, adică este un om inteligent, are intuiţii, este inventiv, generos, are fantezie, este imagina­tiv. Dobbs are ceva mistic şi iraţional în comportament. Bătrânul este lucid, raţional, logic, hotărât („Va trebui să luptăm”).
Şi în această succesiune de întâmplări, de obstacole, de încercări, ca în basm, regi­zorul se vădeşte a fi nu numai un remarcabil povestitor, ci şi un profund cunoscător al specificului limbajului cinematografic. Ritmul ascendent al întâmplărilor sunt expresia ritmului vieţii interioare a personajelor. La nivelul tuturor personajelor ritmul este contrapunctiv, discontinuu, sincopat, sinuos. Atingerea scopului, găsirea aurului, este aparentă, sugestia faptului că un adevăr absolut nu poate fi atins sau cunoscut de om. O întâmplare, un vânt puternic, o forţă moderatoare sau modela­toare (forţa destinului?) risipeşte iluzoria comoară. Iar bătrânul, sin­gur, se înalţă la o înţelegere superioară a acestei înfrângeri, dar, de ce nu, victorii, prin funcţia ei stimula­tivă („Ai văzut?… A fost voia Domnului… S-a risipit totul în vânt. Hai, râzi, râzi. E singurul lucru pe care îl poţi face. Orice-ar fi, să nu-ţi pierzi simţul umorului”). Un râs puternic, bărbătesc, nu sfidător şi provocator, ci eliberator revarsă bătrânul peste lume. Omul care a înţeles măreţia şi sublimul existenţei şi menirii sale. (mircea dumitrescu)
Rubrică realizată de Grigore Ciascai