Pe telefonul unic de apeluri de urgenţă 112, a fost primit un apel telefonic în care a fost semnalată producerea unei poluări şi existenţa de mortalitate piscicolă pe Valea Rona (Ronicioara). Prefectul Sorin Rednic a fost anunţat despre situaţia de urgenţă apărută şi a dispus trimiterea unor echipe de intervenţie la faţa locului.
Sesizarea a fost verificată în teren de reprezentanţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureş, Poliţiei Rurale, criminalişti din Poliţiei municipiului Sighetul Marmaţiei, Primăria Rona de Sus. În zonă au ajuns, ulterior, pompieri militari, comisari de mediu şi membrii CJSU.
Pe Valea Rona, în amonte de localitatea Rona de Sus, au fost depistate trei puncte în care a fost aruncată în apă, de către persoane necunoscute, o substanţă de culoare albă cu miros de clor (un punct imediat în amonte de localitate şi celelalte două la aproximativ un kilometru în amonte).
Pe tronsonul de aproximativ un kilometru lungime, amonte de localitatea Rona de Sus au fost găsiţi circa 500 bucăţi de peşte mort ( dimensiuni mici, aproximativ 4 cm ).
Valea Rona, pe sectorul aval de localitatea Rona de Sus, a fost verificată de către inspectorii de ape şi comisarii de mediu, însă nu au fost constatate urme de mortalitate piscicolă sau indicii de poluare a apei. Angajaţii Sistemului hidrotehnic Tisa au recoltat peştii morţii din albie, de pe tronsonul afectat.
S-a procedat la prelevarea a probe de apă, în amonte de zona afectată, pe tronsonul afectat şi în aval de acesta. De asemenea au fost recoltaţi şi peşti decedaţi în vederea analizelor. Probele de apă şi peştii morţi au fost trimişi la laboratorul SGA Maramureş pentru efectuarea analizelor, a declarat ingienerul şef Stelian Ivaşcu.
Este de menţionat faptul că priza alimentării cu apă potabilă a localităţii Rona de Sus nu a fost afectată, aceasta fiind situată la o distanţă de trei kilometri amonte de zona în care s-a identificat poluarea. Poluarea văii Rona (Ronicioara) cu substanţă are impact strict local şi nu s-a propagat în aval. Poliţiştii investighează potenţialii suspecţi din zonă, în legătură cu un probabil braconaj piscicol.
ACTUALIZARE:
Rezultatele analizelor probelor de apa recoltate de pe Valea Rona (Ronicioara) nu au scos in evidenta substante poluante, atât în zona afectată, cât şi în amonte, respectiv aval. Cel mai probabil, în apă a fost aruncat hipoclorit.
Peştii decedaţi, din specia clean, porcuşor, mreană şi albişoară nu au prezentat modificări morfologice.