Vremea a fost apropiată de normalul tehnic al perioadei. Cerul a fost temporar noros, iar în cursul zilei, pe arii extinse, au căzut precipitații sub formă de ninsoare.
Cantitatea maximă de precipitații înregistrată a fost de 3 6/mp, la Suciu de Sus. Vântul a suflat slab, la moderat, cu intensificări izolate în zona joasă, respectiv intensificări temporare în zona montană înaltă, viscolind ninsoarea.
Temperaturile maxime au avut valori cuprinse între 1 grad Celsius (Târgu Lăpuș și Baia Mare) și 4 grade Celsius ( Sighetu Marmației).
Cel mai rece a fost la în Pasul Gutâi, – 6 grade Celsius, -4 grade Celsius la Borșa și Petrova, -3 grade Celsius în Baia Mare, Ocna Șugatag și Sighetu Marmației.
La această oră ninge slab pe toate sectoarele de drumuri naționale. Rețeaua de drumuri naționale din județ este practicabilă.
Vizibilitatea este bună în trafic. Se circulă în condiții de iarnă. Strat de zăpadă frământată, cu grosimea cuprinsă până la 1 cm este depus pe partea carosabilă în Pasul Prislop.
S-a intervenit cu 13 utilaje și s-au împrăștiat 70 tone de material antiderapant, dar și clorură de sodiu pentru combaterea poleiului și topirea gheții formate pe sectoare, datorită temperaturilor scăzute și curenților de aer rece. Stratul de zăpadă măsura 67 cm la Vf. Iezer, 11 cm la Cavnic, 6 cm la Târgu Lăpuș, 4 cm la Firiza, 3 cm la Suciu de Jos și Răzoare.
Debitele și nivelurile cursurilor de apă din județ au fost în scădere . Nu au fost semnalate probleme deosebite pe cursurile de apă din județ. Exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se desfășoară în conformitate cu regulamentul de exploatare, în condiții de siguranță.
Meteorologii au prevăzut că vremea va rămâne și astăzi apropiată de normalul termic al acestei perioade. Cerul va fi temporar noros. Local va ninge slab.
Vântul va sufla slab, la moderat. Temperaturile maxime vor avea valori cuprinse între 0 grade Celsius și 3 grade Celsius. Cele minime vor fi cuprinse între -3 grade Celsius și -7 grade Celsius.
Conducătorii de autovehicule pot solicita informații despre starea de practicabilitate a rețelei de drumuri rutiere sau anunța dacă întâmpină probleme în trafic la Secția de Drumuri Naționale Baia Mare, telefon 0262 212138, respectiv S.C. Drumuri și Poduri S.A. Maramureș, telefon 0262 213144.
Instituția Prefectului – Județul Maramureș