Opt persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 44 de ani sunt cercetate pentru trafic de canabis. În urma investigaţiilor au fost descoperite două culturi de canabis, una situată pe un teren de pe raza oraşului Tăuţii Măgherăuş, iar o alta într-un apartament din municipiul Baia Mare.La data de 22 august a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au efectuat nouă percheziţii domiciliare pe raza localităţilor Baia Mare, Tăuţii Măgherăuş şi Săcălăşeni şi au percheziţionat două autoturisme într-o cauză, privind traficul şi consumul de droguri de risc.
De asemenea, au pus în executare opt mandate de aducere emise pe numele suspecţilor: M.M., de 44 de ani, H.I., de 36 de ani, E.R., de 38 de ani, M.R., de 22 de ani, M.T., de 25 de ani, C.D., de 23 de ani, M.P., de 22 de ani, toţi din Baia Mare şi S.G., de 20 de ani, din Tăuţii Măgherăuş.
Aceştia sunt suspectaţi că au cultivat şi comercializat, în mod repetat, în cursul anului 2012, droguri de risc, respectiv canabis, unui cerc larg de consumatori de pe raza judeţului Maramureş. Până în prezent, poliţiştii au identificat 20 de persoane care se aprovizionau de la cei în cauză.
În urma cercetărilor şi a percheziţiilor domiciliare efectuate a fost identificată o cultură situată pe un teren de pe raza oraşului Tăuţii Măgherăuş, de pe care s-au ridicat zece plante de canabis şi o cultură într-un apartament din municipiul Baia Mare ce aparţineau unora dintre suspecţi.
Cultura din apartament era prevăzută cu instalaţie de aerisire şi iluminare şi conţinea 20 de ghivece în care erau 20 de plante de canabis, de diferite mărimi şi aflate în diferite stadii de maturitate.
De asemenea, în apartament au mai fost descoperite aproximativ4,5 kg de canabis. În celelalte spaţii percheziţionate au fost găsite urme de canabis, staniol, instrumente pentru porţionare şi un cartuş de armă de foc, toate fiind ridicate în vederea cercetărilor.
Astăzi, 23 august, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reţinerea a patru suspecţi, pentru 24 de ore, faţă de care urmează să fie făcute propuneri de arestare preventivă, obligarea de a nu părăsi ţara faţă de un suspect şi cercetarea în stare de libertate pentru trei suspecţi.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri de risc, activităţile fiind documentate cu sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I., Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj şi Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj.
La percheziţii a participat şi un câine dresat în depistarea drogurilor, ce aparţine echipajului canin al Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj.
Vasile Dale