Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, miercuri dimineaţă, că CCR a primit rezultatul referendumului de la Biroul Electoral Central, acesta nefiind stabilit de Curte şi a subliniat că judecătorii Curţii doar au decis că referendumul din 29 iulie s-a desfăşurat corect.
”Decizia Curţii este cea cunoscută. (…) Vom arăta în amănunt ce am luat în calcul, ce nu am luat. (…) Nu noi am stabilit rezultatul referendumului, noi am primit rezultatul de la BEC. (…) Noi am stabilit doar că referendumul s-a desfăşurat corect. Puteam noi sa numărăm voturile? (…) Iar cvorumul de validare este în lege din 2000, nu l-a stabilit Curtea Constituţională. În 14 state europene există cvorum”, a precizat Zegrean.
Lazaroiu: „Notiunea de liste electorale nu exista!”
Ion Predescu, unul dintre cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale a României, a declarat, astazi dimineaţă, că referendumul trebuia validat. Cifrele privind participarea la vot sunt clare, referendumul trebuia validat (…) Cifrele matematice m-au determinat să votez cum am votat. Cifrele sunt limpezi. Sunt clare”, a afirmat Ion Predescu. Cât despre cei şase judecători ai CCR care au votat pentru invalidarea referendumului, Predescu a explicat: „Dânşii nu au pus temei pe datele puse la dispoziţie de Guvern”. Ion Predescu a fost numit în 2004 de către Senat, la propunerea PSD. El a fost timp de 14 ani senator PSD, între1990 şi 2004, şi a deţinut funcţia de ministru al justiţiei în guvernul Văcăroiu pentru puţin timp.
(text si foto pe surse.ro)