Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a trimis Curţii Constituţionale o adresă cu informaţiile primite de la MAI, care nu sunt listele electorale permanente, pentru că Guvernul nu are aceste liste, care sunt la Parchet. Premierul a declarat că trimis luni adresa către preşedintele Curţii, Augustin Zegrean, aceasta fiind înregistrată cu numărul 5451.
„Nu am transmis CC liste electorale dintr-un motiv pe care am reuşit să-l fac inteligibil pentru toată lumea: nu erau la noi listele electorale, ci au fost luate de Parchet”, a spus Victor Ponta. Premierul a mai spus că CC, prin trei adrese, a solicitat Guvernul României îndeplinirea anumitor proceduri referindu-se la prevederile Legii 370/2004 privind alegerea preşedintelui României.
Vezi cele mai importante declaraţii:
– Vreau să vă prezint conţinutul adresei pe care am trimis-o astăzi spre Curtea Constuţională.
– CCR a solicitat Guvernului îndeplinirea anumitor proceduri, proceduri pe care Guvernul le-a îndeplinit.
– Nu am transmis CCR listele electorale, ci doar datele celor care ar trebui, sau nu, să se afle pe aceste liste.
– Am cerut instituţiilor competente numărul persoanelor care trebuie să se afle pe aceste liste
– Nu aveam cum să trasmit listele electorale, deoarece ele sunt la Parchetul General
– Din datele de la MAI şi MAE, 34.654 de persoane urmează a fi radiate de primari din listele electorale permanente utilizate la referendum
– 512.379 de persoane aveau actele de identitate expirate şi nu le-au reînnoit până în ziua votului, ceea ce, în opinia premierului, trebuie avut în vedere
– 3,052,397 este totalul românilor cu drept de şedere legal în străinătate
– 1,101,809 români care stau în străinătate legal au peste 18 ani
– CCR va decide mâine dacă validează sau nu referendumul
– Datele din statele în care locuiesc români au fost trasmise de Ministerul Afacerilor Externe.