Parchetul General a deschis 528 de dosare penale privind posibile fraude electorale comise la referendumul din 29 iulie, cele mai multe fiind în judeţe din Oltenia şi Moldova, unde au fost înregistrate prezenţe record, de multe ori de peste sută la sută. Dintre cele 528 de dosare penale deschise până acum de Parchet, 17 cauze au fost soluţionate cu neînceperea urmăririi penale. Printre acestea, una a fost data la Targu Lapus in judetul Maramures. Alte cinci sunt inca in cercetare.
MARAMURES
Referitor la cererea dumneavoastra adresata institutiei noastre la data de 14.08.2012, prin care ne solicitati situatia cauzelor constituite la nivel national pe rolul unitatilor de parchet, privind desfasurarea Referendumului din data de 29.07.2012, va comunicam urmatoarele:
– Parchetul de pe lânga Tribunalul Maramures – 1 dosar – art. 246 Cod penal;
– Parchetul de pe lânga Judecãtoria Baia Mare – 2 dosare – art. 52 si 54 din Legea 3/2000;
– Parchetul de pe lânga Judecatoria Sighetu Marmatiei – 2 dosare – art. 54 din Legea 3/2000;
– Parchetul de pe lânga Judecatoria Tg. Lapus – 1 dosar – art. 52 din Legea 3/2000 solutionat cu neînceperea urmaririi penale.
Mentionam ca toate aceste sesizari au numar unic la parchetele corespunzatoare, dar au fost trimise inspectoratelor de politie competente, iar acestea efectueaza cercetari. (Vasile Dale)
LA NIVEL DE TARA
Potrivit documentelor transmise de Parchet, cele mai multe dosare nu privesc votul multiplu, ci infracţiuni legate de falsificarea votului, cum ar fi introducerea de buletine de vot gata ştampilate în urne, mita electorală, împiedicarea liberului exerciţiu al votului. Parchetul a realizat o centralizare a dosarelor deschise în urma sesizărilor sau autosesizărilor privind fraudele electorale înregistrate la referendumul din 29 iulie. Mare parte din dosare sunt realizate de procurorii Parchetului instanţei supreme, iar câteva cauze sunt investigate de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Cele mai multe dosare penale au fost deschise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova – 34 de cauze, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte – 29, Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani – 22, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria – 21, Parchetul de pe lângă Judecătoria Găeşti – 18, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa – 16, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi – 12, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci – 11, Parchetul de pe lângă Judecătoria Băileşti şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari – câte 10 dosare (sursa antena3.ro).