AcasăEvenimentSportReacții după amicalul de lux Dinamo - Barcelona

Reacții după amicalul de lux Dinamo – Barcelona

spot_img

DISTRIBUIȚI

Davi Villa: A fost un moment fericit în cariera mea!
Fotbalistul echipei FC Barcelona, David Villa, a declarat, sâmbătă seară, după meciul amical cu Dinamo, câştigat cu scorul de 2-0 şi în care a revenit pe teren după opt luni de absenţă, că este un moment fericit în cariera sa.
„Sunt foarte fericit, este un moment fericit în cariera mea de fotbalist. Am absentat mult timp şi sunt fericit şi încrezător pentru că am revenit pe teren. Mai trebuie să mă antrenez şi nu ştiu dacă voi putea juca în Supercupă. Mai e o săptămână şi trebuie să mă pregătesc”, a spus Villa.
La rândul său, fotbalistul echipei FC Barcelona, Andreu Fontas, a declarat că formaţia bucureşteană este bună, a muncit şi a avut câteva ocazii. „Dinamo este o echipă bună, a jucat bine, este o echipă care a muncit şi a avut câteva ocazii”, a spus Fontas.

Andreu Fontas a precizat că gazonul de pe Arena Naţională a fost dificil: „Gazonul a fost în condiţii cam dificile”.
Şi antrenorul echipei FC Barcelona, Tito Vilanova, a considerat că terenul de pe Arena Naţională le-a făcut jocul dificil catalanilor.
„Echipa este la un nivel bun. Suntem foarte bine. Astăzi terenul ne-a făcut jocul dificil. Aş fi vrut să îi folosesc mai multe minute pe internaţionalii de la echipa Spaniei, dar în condiţiile în care era terenul nu era recomandabil. Mi s-au modificat puţin planurile pe care le aveam”, a spus Vilanova, informează cotidianul Sport.
Tito Vilanova a precizat că pentru fotbalistul David Villa, revenit pe teren după o pauză de opt luni, jocul cu Dinamo, în care a intrat în minutul 73, a fost „ca un antrenament”.

Cristian Borcea: Dinamo nu a fost mai prejos decât Barcelona

Fostul acţionar dinamovist Cristian Borcea a declarat, sâmbătă seară, după meciul amical cu FC Barcelona, scor 0-2, că elevii lui Dario Bonetti nu au fost cu nimic mai prejos decât formaţia spaniolă.
„A fost frumos, Dinamo a jucat foarte bine. Cred că avem o echipă care se va bate la titlu sezonul acesta. Atmosfera a fost extraordinară şi sper să fie la fel la toate meciurile. Barcelona este o echipă foarte bună, dar astăzi Dinamo nu a fost mai prejos. Nu s-a făcut de râs”, a spus Borcea.

Pe de altă parte, fostul internaţional Gheorghe Popescu a declarat că pentru argentinianul Lionel Messi a fost greu să marcheze, deoarece elevii lui Dario Bonetti s-au apărat pe două linii.
„Dinamo a avut două ocazii şi putea să marcheze. A jucat mai bine în cea de-a doua repriză. Am văzut Barcelona jucând mai bine decât în seara asta. Pentru Messi a fost greu, pentru că Dinamo s-a apărat pe două linii. Chiar şi pentru el e greu să înscrie în aglomeraţia pe care a făcut-o Dinamo”, a spus Popescu.

 

Crin Antonescu: Atmosfera pe stadion a fost exemplară
Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, sâmbătă seară, după meciul amical Dinamo Bucureşti – FC Barcelona, scor 0-2, că a fost o seară frumoasă şi atmosfera pe Arena Naţională din Capitală a fost exemplară.
„I-am văzut pe toţi cei mari. A fost o seară frumoasă. Atmosfera pe stadion a fost exemplară. Noi la public suntem în prima ligă. Ce să zic despre Messi? A fost un Messi în meci amical”, a spus Antonescu.

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, consideră că Dinamo a jucat mai mult decât onorabil: „Avem o perlă de stadion, o bijuterie. Dacă vom mai aduce 2-3 echipe de factura asta, cred că vom intra în fotbalul mare. Dinamo a jucat mai mult decât onorabil, având în vedere că Barcelona dă câte şapte goluri la echipe cu pretenţii mai mari”.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA