În pericopa evanghelică de astăzi, Domnul Iisus Hristos ne vorbeşte despre obligaţia de a plăti dajdia. Apoi ucenicii sunt lămuriţi despre cine este mai mare în Împărăţia lui Dumnezeu.
Domnul Hristos a fost întrebat, prin Petru, dacă vrea să plătească dajdia pentru templu. Evreii erau sub stăpânirea romană şi aceştia percepeau taxe de la toţi locuitorii Ţării Sfinte. Cei care strângeau aceste taxe erau iudei şi adunau şi o taxă şi pentru templu.
Domnul Hristos a întrebat pe Petru: „regii pământului de la cine strâng taxe, de la străini sau de la fii?” Răspunsul era evident – de la străini. Şi Mântuitorul concluzionează: „iată deci că fiii sunt scutiţi”.
El ca Fiu al lui Dumnezeu şi Ucenicii Săi care sunt fraţi ai Fiului lui Dumnezeu nu trebuiau să plătească această taxă pentru templu. În cele din urmă, Domnul Hristos a îndemnat pe Petru să plătească dajdia. A fost un gest formal. El este deasupra tuturor conducătorilor vremelnici ai popoarelor. (Pr. Dumitru Păduraru)
Evanghelia zilei: Plătirea dajdiei (Matei 17, 24-27 şi 18, 1-4)
loading...