Astăzi, 10 august 2012, cu ocazia Zilei Internaţionale a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor, 9 persoane private de libertate care execută pedeapsa în regim deschis din Penitenciarul Baia Mare au vizitat Grădina Zoologică Baia Mare.
Scopul principal al acţiunii a fost acela al conştientizării importanţei conservării biodiversităţii mediului, menţinerea legăturii cu societatea şi dezvoltarea unui comportament moral pozitiv în rândul persoanelor private de libertate.
Acţiunea a fost organizată de către specialişti din cadrul Biroului Educaţie, aceştia selectând cele 9 persoane private de libertate dintre cele care au participat la activităţi lucrative.
Informatii subinspector de penitenciare Andreea Netedu