Sînt unii, așa, mai scîrboși, care după ce mănîncă friptura încep să ia osul la trîntă. Sug din el măduva, rod zgîrciurile, tendoanele, scoțînd continuu un sunet enervant. Pur și simplu se mozolesc cu osul într-un sărut libidinos, prelungit dincolo de limitele nervilor celor din jur. Așa îl văd astăzi pe Traian Băsescu. Freacă în gingii lovitura de stat cum nici un marinar stătut n-a molfăit vreodată țîța unei tîrfulițe de port.
Pe cine vedem însă la masă înfruptîndu-se cu polonicele din regurgitările scăpate zi de zi la gardul casei de Traian Băsescu? Păi, în primul rînd o serie de băieți care își zic ei între ei intelectuali. Pe lîngă platoul cu îngrijorări economice – creșterea euro, seceta, instabilitatea politică –, acești băieți fanatizați și nesătui trebuie să înghită la pachet și cîteva porții grețoase de materie cenușie cu termenul de garanție expirat în care Băsescu le amestecă nuanțele de verde stricat ale loviturii de stat, ale Vocii Rusiei, dar și lecturi „corecte“, „obiective“,dincolo de orice dubiu ale Constituției.

În tot acest timp, în jurul lui Traian Băsescu nu i-am mai văzut pe Udrea, pe Boc, pe Videanu. Puțin, am zărit-o pe EBA la un calculator, cît să ne dăm seama cine postează comentariile agramate pe siteurile publicațiilor care nu sînt plătite de firmele pedeliste. Lîngă Traian Băsescu au crescut între timp Mihail Neamțu, TRU, MRU și un anume Papahagi.

Ei bine, nici unul dintre acești intelectuali care stau toată ziua moț la teve nu spune: Tataie, mai ușor cu lovitura de stat, că te faci de rahat! Matale ești prost, dar noi am mai citit, și nu astea sînt semnalmentele unei lovituri de stat.

Dintr-un punct de vedere, ei sînt niște intelectuali handicapați. În sensul în care își exercită spiritul critic, cît îl au, doar asupra unei jumătăți a clasei politice. Să o numim, în logica lor, jumătatea uselistă. Nici unul nu a zis nimic cînd Băsescu, ajutat de slugile pedeliste, și-a făcut agramata europarlamentar, pentru ca apoi să se bată cu pumnul în piept cît de importantă e reprezentarea la Bruxelles.
Nici unul nu a scos un cuvînt cînd Băsescu a spus că școala românească scoate numai tîmpiți. Unul n-a zis nimic atunci cînd Băsescu i-a lipit în piept regelui Mihai, lîngă Legiunea de Onoare a Franței, flegmele sale dîmbovițene.

Acești Neamțu și Papahagi trăiesc acum cu senzația că înseamnă ceva în ochiul stăpînului, că stropii viitoarei glorii vor sări și pe pantalonii lor, că Dreapta, odată articulată de mințile lor agere, nu va fi folosită de suspendat ca să le mute fălcuțele. Nimic mai fals, dar acesta este destinul slugilor.
Mihai Radu