Echipa lui Ioan Ovidiu Sabău a pierdut fără drept de apel manşa tur din turul trei preliminar al Ligii Europa, în faţa olandezilor de la Heerenveen. Seara de cosmar pentru trupa lui Ioan Ovidiu Sabau in Olanda, giulestenii landu-si practic adio de la Europa League dupa intalnirea de la Heerenveen.
Desi au plecat la drum plini de sperante, rapidistii au fost de nerecunoscut pe „Abel Lenstra Stadion”, fiind zdrobiti de echipa de pusti a lui Heerenveen.
Gazdele s-au instalat la conducere inca din minutul 10, dupa un gol marcat de Djuricici cu o scarita superba. Giulestenii n-au contat in primele 45 de minute, ratand o singura ocazie in finalul reprizei, cand Milisavljevici a nimerit bara din lovitura libera.
Trupa lui Ioan Ovidiu Sabau a cazut total in repriza secunda, atat fizic, cat si moral, incasand alte trei goluri.
Djuricici a reusit dubla in minutul 64, dupa o greseala a lui Marius Constantin, iar De Roon a punctat pentru 3-0 cinci minute mai tarziu, dupa ce a dejucat excelent jocul la ofsaid al apararii rapidiste.
Tanarul Ciolacu a trecut pe langa golul de onoare in minutul 86, iar apoi nou-intratul Fazli a marcat al patrulea gol la capatul unui contraatac scoala.
Returul este programat saptamana viitoare, in Romania, dar o calificare a giulestenilor este imposibil de conceput chiar si de cei mai fanatici sustinatori ai formatiei din Grant.
Pentru giuleşteni au jucat: Albuţ – Rui Duarte, Oros, M. Constantin, Bozovic – Roman, N. Grigore, Şt. Grigorie, Milisavljevic (57 Teixeira) – Surdu, Ilijoski (63 Goga).
Returul e programat pe 9 august, la Bucureşti, pe Național Arena.