”Căci împărăţia cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a ieşit dis-de-dimineaţă să tocmească lucrători pentru via sa. Şi învoindu-se cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via sa. Şi ieşind pe la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru. Şi le-a zis acelora: Mergeţi şi voi în vie, şi ce va fi cu dreptul, vă voi da. Iar ei s-au dus. Ieşind iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea, a făcut tot aşa. Ieşind pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii, stând fără lucru, şi le-a zis: De ce aţi stat aici toată ziua fără lucru? Zis-au lui: Fiindcă nimeni nu ne-a tocmit. Zis-a lor: Duceţi-vă şi voi în vie şi ce va fi cu dreptul veţi lua. Făcându-se seară, stăpânul viei a zis către îngrijitorul său: Cheamă pe lucrători şi dă-le plata, începând de cei din urmă până la cei dintâi. Venind cei din ceasul al unsprezecelea, au luat câte un dinar. Şi venind cei dintâi, au socotit că vor lua mai mult, dar au luat şi ei tot câte un dinar. Şi după ce au luat, cârteau împotriva stăpânului casei, zicând: Aceştia de pe urmă au făcut un ceas şi i-ai pus deopotrivă cu noi, care am dus greutatea zilei şi arşiţa. Iar el, răspunzând, a zis unuia dintre ei: Prietene, nu-ţi fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un dinar? Ia ce este al tău şi pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe urmă ca şi ţie. Au nu mi se cuvine mie să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun? Astfel vor fi cei de pe urmă întâi şi cei dintâi pe urmă, că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”. (Matei 20, 1-16)

Domnul Iisus Hristos a rostit parabola „lucrătorilor tocmiţi la vie”. Munca la vie este destul de grea şi necesită oameni pricepuţi şi reponsabili. Trebuie prăşită cu atenţie, stropită în mai multe rânduri, legată, curăţată şi rărită.

Lucrătorii viei uită tot efortul atunci când vine toamna, la vremea culesului. Strugurii aurii duc spre veşnicie binecuvântatul rod al pământului. Din rodul viţei-de-vie gustă şi trupul, dar şi sufletul. Toţi ostenitorii viei au fost plătiţi la sfârşitul zilei.

Dumnezeu ca stăpân al viei răsplăteşte munca de peste zi, însă mai ofera ceva – daruri. El nu este doar drept, ci şi milostiv. Juridic, lucrătorii de dimineaţă pe bună dreptate s-au simţit nemulţumiţi.

Bunul Dumnezeu în milostivirea şi în dragostea Sa pentru lume răsplăteşte şi pe cei ce au lucrat mai puţin, dar cu tragere de inimă. Să nu înţeleagă cineva că Dumnezeu încurajează lenea sau plăteşte nemunca. Dacă noi nu muncim, nici Dumnezeu nu are ce să răsplătească. (Pr. Dumitru Păduraru)