Nava dumneavoastră amiral a eșuat, cetățene comandant suprem. Vasele vi s-au teleportat ca în experimentul Philadelphia. S-au evaporat în Constanța și s-au materializat care în Norvegia, care în pânzele albe. Veți părăsi curând starea de imunitate, care în multe privințe seamănă cu imponderabilitatea cosmonauților și o să vă întoarceți în civilie, dând piept cu câmpul gravitațional, cu înotul prin tranziție și cu bâjbâitul după luminița de la capătul tunelului.
După 29 iulie vă veți întâlni la DNA cu mai vechile dumneavoastră cunoștințe, cu dosarul Flota, cu terenul din Băneasa și merțanul luate șpagă de la Cășuneanu, cu casa din Mihăileanu, cu penthausul Ioanei din Băneasa Rezidențial platit de același Cășuneanu, și cu uriașul șperț luat de la rușii de la Alro Slatina, pentru că ați aprobat să primească curent ieftin din partea băieților deștepți de la Hidroelectrica. Pentru ultima năzdrăvănie s-ar putea să fiți acuzat de înaltă trădare.
Nu disperați. S-a întâmplat și la case cu adevărat mari. Trageți aer în piept, ca un marinar curajos ce vă pretindeți și puneți răul în față. Pușcăria este o stare tranzitorie, chiar dacă e pe viață, dat fiind caracterul intermediar al vieții, din care, dacă ne luăm după literatura sacră nu consumăm pe pământ, decât o parte neînsemnată.
Pușcăria, cetățene Băsescu, seamănă cu un vapor. Mai ales cele clasice și îndeosebi, spațiile de recluziune gândite de germani și perfecționate de austrieci. În perioada imperiului habsburgic și a celui dualist, austriecii au creat pe teritoriul Transilvaniei adevărate temple penitenciare, care merită vizitate. Sunt claustre în formă de litere: “M” (o fi de la Maria?), “T” (o veni de la Tereza?), “L” (o avea legătură cu Leopold?).
Știința care se ocupă cu aplicarea pedepselor a ținut cont de faptul că omul este o mașină visătoare. A conceput, pentru semenul nostru care și-a pierdut vremelnic – sau definitiv – libertatea, un mediu care să semene perfect cu o galeră, plină de făptași puși s-o urnească din loc dând din rame.
Căci asta este colivia umană gândită de germanofoni, o ambarcațiune cu două sau trei punți din lemn cănit, care înfruntă vâltorile vieții și alunecă tăcut pe oceanul înnegurat al regretelor târzii. Punțile sunt suspendate pe console de fier încastrate în ziduri, au balustrade trainice și sub fiecare dintre ele este întinsă câte o plasă de sârmă, pentru a curma intenția acelor păsări încătușate care și-au pus în gând să sară încoace și-n colo, mai ales, “dincolo”. Nu, nu m-ați înțeles, n-am bătut niciun apropo. O să vă îmbarcați, așa cum ne-ați amenințat de fiecare dată când v-am întrebat ce-o să faceți după terminarea mandatului și voiam să vă aduc aminte că vaporul seamănă cu o pușcărie. Mai are sens să vă urez “să vâsliți bine”, cetățene Băsescu?
Cornel Ivanciuc
