AcasăberzmudeCAMPANIE - VOTEAZA LEGAL - Votul ilegal inseamna inchisoare (politie si jandarmerie)

CAMPANIE – VOTEAZA LEGAL – Votul ilegal inseamna inchisoare (politie si jandarmerie)

spot_img

DISTRIBUIȚI

În cadrul Campaniei naţionale „Votează legal! Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare” reprezentanţii structurilor M.A.I. la nivel judeţean  desfăşoară activităţi de informare, prevenire şi conştientizare a cetăţenilor  cu drept de vot asupra sancţiunilor aplicate în cazul nerespectării prevederilor Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului din 29 iulie 2012.

Luni, 23.07.2012, poliţiştii au distribuit pliante şi afişe cu mesajul campaniei  la principalele instituţii publice din Baia Mare. Peste 500 de cetăţeni aflaţi în incinta acestor instituţii la momentul activităţii au aflat direct de la poliţişti care sunt consecinţele nerespectării legii referendumului.

Ieri, 24 iulie, la sediul Instituţiei Prefectului Maramureş, preşedinţii birourilor secţiilor de votare au fost instruiţi, cu privire la sarcinile care le revin pentru buna desfăşurare a procesului electoral la referendumul din 29 iulie pentru demiterea Preşedintelui României.

Preşedinţii birourilor secţiilor de votare au fost informaţi despre campania  derulată, la nivel naţional, de Ministerul Administraţiei şi Internelor, intitulată  „Votează legal – Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!”.

Marţi, 24 iulie, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, au organizat şi efectuat o activitate de informare a cetăţenilor, atât din mediul urban cât şi din mediul rural, privind modul de desfăşurare a referendumului de demitere a Preşedintelui României.

Pompierii maramureşeni s-au deplasat în localităţile şi la locaţiile (17) la care asigură protecţia pe timpul desfăşurării referendumului. Cu această ocazie, li s-a prezentat şi explicat populaţiei, mesajul principal al campaniei: Votează legal! Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!

Jandarmerie – “Votează legal – Mita si votul ilegal înseamnă închisoare!”

Azi, 25.07.2012, în municipiul Baia Mare, reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi Maramureş au distribuit pliante şi afişe pentru conştientizarea şi informarea cetăţenilor cu privire la sancţiunile ce se aplică în cazul mitei electorale sau a votului ilegal.

Această acţiune a avut loc  în contextul desfăşurării campaniei “Votează legal – Mita si votul ilegal înseamnă închisoare!” ce se desfăşoară în perioada  16 – 29 iulie si se adresează tuturor cetăţenilor români cu drept de vot.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA